Dispute echilibrate în "8-imile" Cupei UEFA
Ediţia 2006-2007 a Cupei UEFA la fotbal a ajuns la faza optimilor de finală. Prima manşă a acestei faze va avea loc în această seară, ea programând dispute, în marea lor majoritate, echilibrate. Spania are cele mai multe echipe calificate, patru, la polul opus situându-se Israelul, Olanda, Scoţia şi Ucraina, toate cu câte o echipă calificată.
* Avându-l pe bancă pe Mircea Lucescu şi în teren, probabil, pe Raţ şi Marica, Şahtior Doneţk are o misiune foarte grea în "dubla" cu FC Sevilla, liderul la zi al campionatului spaniol, care a eliminat în faza precedentă pe Steaua Bucureşti. * O dispută echilibrată se va disputa în Franţa, acolo unde Lens (locul doi în campionatul intern) va întâlni pe Bayer Leverkusen, "aspirinele" aflându-se pe locul 6 în Bundesliga. * Una dintre surprizele competiţiei, echipa israeliană Maccabi Haifa, speră să mai facă o "victimă", după "dubla" cu Espanol Barcelona. * Două dintre echipele ofensive din Cupa UEFA, Newcastle United şi Alkmaar, promit o dispută cu multe goluri. * Deşi se află pe un loc retrogradabil în campionat, PSG îşi continuă parcursul în UEFA, dar întâlneşte o echipă redutabilă, Benfica Lisabona, echipa lusitană fiind cea care a eliminat pe Dinamo Bucureşti. * Echipa românului Gabriel Tamaş, Celta Vigo (locul 17 în Primera Division), întâlneşte pe Werder Bremen, o echipă foarte ofensivă, care ocupă poziţia secundă în Bundesliga. * Scoţienii de la Glasgow Rangers visează la gloria de altă dată, ei vizând calificarea în "sferturi", în dauna spaniolilor de la Osasuna. * Englezii de la Tottenham Hotspur pornesc favoriţi în "dubla" cu Braga, nume precum Berbatov, Robbie Keane sau Defoe spunând multe despre forţa ofensivă a britanicilor.
Programul complet al jocurilor de astăzi:
Lens - Bayer Leverkusen
Maccabi Haifa - Espanol Barcelona
Newcastle United - AZ Alkmaar
Paris St. Germain - Benfica Lisabona
Celta Vigo - Werder Bremen
FC Sevilla - Şahtior Doneţk
Glasgow Rangers - Osasuna
Sporting Braga - Tottenham Hotspur
Returul acestor partide va avea loc în 14 martie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.