În perioada 11-14 octombrie, Bazinul Olimpic din Oradea va găzdui jocurile din cadrul grupei E a turului secund al Euroligii masculine de polo, fază a competiţiei în care este calificată şi campioana României, CSM Leonardo Oradea.

"Ne dorim o calificare în Cupa LEN"

Ultimele noutăţi despre echipa orădeană, despre participante, despre modul de desfăşurare a întrecerii au fost prezentate de directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, în cadrul conferinţei de presă de ieri, de la sediul CS Municipal. În urma clasării pe locul IV la turneul de la Berlin, formaţia orădeană şi-a câştigat dreptul de a continua cursa europeană, iar conducerea clubului a încercat să obţină dreptul de organizare al turneului din turul secund. Pe baza bunelor relaţii dintre CS Municipal şi forul european, dar şi în urma organizării ireproşabile a Campionatului European de juniori de anul trecut, Federaţia Europeană de Nataţie a acordat municipiului nostru organizarea turneului. După tragerea la sorţi de luni, de la sediul LEN, în grupa de la Oradea au fost repartizate echipele Mladost Zagreb (Croaţia), Sturm Cehov (Rusia), Leonessa Brescia (Italia), Olympic Nice (Franţa), NC Chios (Grecia) şi CSM Leonardo. Primele două clasate din grupă vor merge mai departe în Euroligă, formaţiile clasate pe locurile 3-4 vor continua în Cupa LEN, iar echipele clasate pe locurile 5-6 îşi vor încheia aventura europeană din acest an. Analizând la rece adversarii, formaţia orădeană şi-a propus un obiectiv realist, calificarea în Cupa LEN. "CSM îşi propune clasarea pe locurile 3-4, pentru continua în Cupa LEN, dar dacă nu vom reuşi, nu vom face un capăt de ţară din asta, ne vom concentra asupra campionatului intern, unde vrem să ne apărăm titlul", a declarat directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan la conferinţa de ieri. Până la debutul turneului de la Oradea, echipa orădeană va susţine, sâmbătă şi duminică, dubla de campionat cu CSM Arad, iar luni, se doreşte disputarea unui joc cu o echipă de prima ligă din Ungaria.

Orădenii vor să-şi păstreze titlul

În privinţa campionatului, care debutează la finele acestei săptămâni, gruparea orădeană are ca obiectiv păstrarea titlului, chiar dacă întâlnirile cu echipele din Bucureşti vor fi mult mai grele, mai ales cele cu Dinamo şi Steaua, ambele întărite serios în vară. Astfel, la Dinamo s-a reîntors Creţu, au mai venit doi jucători croaţi, iar la Steaua a sosit un contingent important de la Rapid, în frunte cu antrenorul Ionuţ Angelescu şi jucătorii Negrean şi Chiovean. Nici orădenii n-au stat cu mâinile-n sân, în intersezon semnând contracte cu echipa orădeană mai mulţi jucători (Ridzyk, Kadar, Borath, Zentai), care, alături de ceilalţi coechipieri la fel de valoroşi, vor încerca să păstreze titlul la Oradea pentru cel puţin încă un an.