Neseriozitatea firmei MBS Group privind respectarea termenelor de predare a Bazinului Olimpic nu a prezentat niciun impediment pentru comisia de licitaţii din cadrul Primăriei Oradea, care a decis să-i mai încredinţeze o lucrare pe bani publici. Firma MBS Group în asociaţie cu firma Dan&Dan a fost selectată să execute, în Parcul 1 Decembrie, Centrul de Informaţii Turistice, proiectat sub formă de piramidă de sticlă, execuţie care se ridică la valoarea de 1.691.484 lei, fără TVA. Conform anunţului de licitaţie, termenul de execuţie este de 5 luni de la data semnării contractului, termen modificat, însă, din mers, chiar înainte de parafarea acordului. Astfel, pentru a mai câştiga ceva timp, s-a decis ca termenul de cinci luni să înceapă să curgă de la data obţinerii autorizaţiei de construcţie. Dacă cele două firme şi-ar respecta angajamentul luat, piramida ar trebui ridicată până în luna octombrie. Mai mult, mai marii Primăriei Oradea visează ca piramida să fie inaugurată chiar pe data de 12 octombrie, de ziua oraşului. Greu de crezut, însă, ţinând cont că pentru realizarea Bazinului Olimpic firmei MBS Group i-au fost necesare mai bine de 12 luni, cu toate că termenul iniţial era de şase luni. Nici la Orăşelul Copiilor, o altă lucrare câştigată de acceaşi firmă, lucrurile nu stau prea bine. Investiţia trebuie finalizată peste o lună, însă stadiul lucrărilor lasă de dorit...