Beiuş - Clubul Copiilor şi-a deschis porţile
La începutul săptămânii, Sala Mare a Primăriei municipiului Beiuş a fost gazda festivităţii de deschidere a anului şcolar la Clubul Copiilor. De-a lungul anilor, împletirea profesionalismului şi dăruirii conducătorilor de cercuri cu entuziasmul, imaginaţia şi creativitatea copiilor care au trecut de porţile clubului a dus la obţinerea unor rezultate meritorii, cu care întreaga urbe se mândreşte.
Activităţile extraşcolare, parte integrantă a actului educaţional, reprezintă o atracţie deosebită pentru elevi. Directorul Clubului Copiilor din Beiuş, renumita interpretă de muzică populară Irina Mihoc-Vutan, a prezentat atractiva ofertă a instituţiei pe care o conduce. La Beiuş, funcţionează şapte cercuri: Numismatică - muzeologie (prof. Aurica Vintilă), Protecţia mediului (prof. Floare Gabor), Instrumente muzicale (prof. Magdalena Dan), Gimnastică (prof. Nicoleta Kov?cs), Carting (maistru Ioan Toma), Radiogoniometrie (Ioan Vutan) şi Folclor (Irina Mihoc-Vutan). Efectivul Clubului Copiilor este numeros, cumulând 261 de elevi.
La festivitatea de deschidere a anului de activităţi extraşcolare au participat directori şi dascăli ai celor patru şcoli beiuşene, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale, la care s-au adăugat, fireşte, părinţii copiilor care activează în cadrul clubului.
Irina Mihoc-Vutan a trecut în revistă şi câteva dintre cele mai frumoase rezultate obţinute de elevii şi instructorii din cadrul Clubului Copiilor Beiuş. Radiogoniometriştii beiuşeni au obţinut medalia de argint la Campionatele Naţionale de la Tulcea. Cei de la Cercul de Protecţia Mediului au obţinut primul loc la faza judeţeană, organizată chiar de beiuşeni. La fel, micii numismaţi beiuşeni au găzduit faza judeţeană a întrecerii lor, ocupând la final locul întâi.
Cât priveşte activitatea Cercului de folclor, aceasta este recunoscută la nivel naţional, asta şi datorită participării la diverse emisiuni radio-TV, în special la cele ale Televiziunii Favorit. Tot în 2005, la Festivalul Naţional de la Fălticeni, membrii ansamblului folcloric al Clubului Copiilor Beiuş au obţinut marele premiu.
Cercul de carting, deşi confruntat cu mari dificultăţi tehnice şi financiare, a obţinut la ultimul campionat judeţean patru premii întâi.
Specificând faptul că Primăria şi Consiliul municipal Beiuş au pus întotdeauna umărul la buna desfăşurare a activităţii Clubului Copiilor, Irina Mihoc-Vutan i-a invitat pe toţi copiii dornici să-şi petreacă timpul liber în mod creativ, să vină cu încredere alături de colegii lor, care sunt deja membrii celor şapte cercuri ale Clubului Copiilor Beiuş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.