Ieri, donaţiile elevilor bihoreni pentru colegii lor de la Liceul Teoretic din Gătaia au fost transportate de două microbuze încărcate până la refuz. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei initulate "Şi copiilor le pasă", în judeţul nostru fiind donate peste 7.000 de caiete, 250 de ghiozdane, 550 de penare, cărţi (literatură pentru copii, dicţionare, manuale, atlase şcolare), 1.000 de pixuri/stilouri, blocuri de desen, cutii cu creioane colorate, pensule, ascuţitori etc. În instituţiile de învăţământ din România se derulează o campanie de strângere de donaţii pentru elevii din cadrul şcolilor afectate de inundaţii. În cadrul acestei acţiuni, Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit o recomandare din partea ministerului de a se înfrăţi cu Liceul Teoretic din localitatea Gătaia, judeţul Timiş, unde inundaţiile au produs pagube majore. Astfel, elevii orădeni au donat rechizite şcolare pentru cei aproximativ 865 de elevi sinistraţi de la Liceul Teoretic din localitatea Gătaia, şcolile şi grădiniţele aparţinătoare. Conform informaţiilor primite de la Doina Gyori, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, această acţiune prevede strângerea de donaţii, pe bază de voluntariat, pentru elevii din zonele sinistrate, scopul urmărit fiind acela de a sensibiliza copiii şi profesorii din şcoli cu privire la situaţia dificilă în care se află semenii lor din aceste zone. Printre insituţiile de învăţământ care au răspuns solicitării ISJ se numără Şcolile cu clasele I-VIII "Alexandru Roman", "Oltea Doamna", "Dimitrie Cantemir", "Lucreţia Suciu", "George Coşbuc", "Decebal", "Octavian Goga", Şcolile nr. 11 şi 16, Colegiile Naţionale "Mihai Eminescu", "Emanuil Gojdu", Liceele "Aurel Lazăr", "Lucian Blaga", "Onisifor Ghibu", "Iosif Vulcan", Şcoala de arte şi meserii "Ioan Bocoi", Şcoala specială nr. 3, Grupul Şcolar "Transilvania" etc. "Ca urmare a generozităţii elevilor şi profesorilor din municipiu, s-au adunat peste 6.500 de caiete, 500 de caiete studenţeşti, 250 ghiozdane, 550 de penare, cărţi, dicţionare, atlase geografice, peste 1000 de pixuri/stilouri, pensule, acuarele etc. De asemenea, donaţiile au fost însoţite de mesaje ale elevilor orădeni, orientate spre încurajarea elevilor şi părinţilor acestora", ne-a precizat Doina Gyori.