Vechea imagine a Parcului Brătianu va fi reabilitată, în a doua parte a lunii septembrie, când va avea loc redeschiderea oficială a acestuia. Cu ani în urmă, această zonă reprezenta un punct de atracţie pentru mulţi dintre orădeni şi oferea posibilităţi variate de petrecere a timpului liber. Dar, lipsa de interes a autorităţilor faţă de potenţialul său, care au dus la deteriorarea mobilierului stradal, a aparatelor de joacă, a aleilor şi a spaţiului verde, a avut un efect negativ asupra cetăţeanului, care s-a îndepărtat de această oază de verdeaţă. Se doreşte ca prin asfaltarea aleilor, amenajarea spaţiului verde, reabilitarea refugiului şi dotarea parcului cu leagăne pentru copii, interesul orădenilor pentru acest loc să crească şi el îşi va redobândi faima pierdută. De asemenea, Parcul Brătianu pare a fi locaţia ideală, găsită de autorităţile locale, pentru amplasarea unui patinoar artificial. Se doreşte ca, până la sfârşitul anului, cei mici, şi nu numai, să aibă bucuria să încalţe patinele pe un patinoar adevărat. Valoarea la care se ridică o astfel de investiţie este greu de estimat, reprezentanţii executivului local urmând să aibă, în viitorul apropiat, o întâlnire cu o firmă care ar putea asigura o instalaţie de frig necesară punerii în funcţiune a unui astfel de patinoar.