Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Premierul României nu glumește! Ilie Bolojan a afirmat public că, dacă România pierde bai din PNRR, vor cădea capete, vor fi demiși miniștri și secretari de stat. Și, ca să fie sigur că una ca asta nu se poate întâmpla, însuși prim-ministrul s-a dus la Bruxelles să salveze cele 231 de milioane de euro puși în pericol de încetineala cu care s-a mișcat coana Curte. Hai, s-o vedem și pe asta, miniștri ai aliaților din coaliție pierzându-și scaunele! În plus, dacă Bolojan nu vine cu toți banii de la UE, îl „demite” pe Bolo?
S-au împlinit anul trecut, în 27 noiembrie, 140 de ani de la nașterea lui Liviu Rebreanu. Evenimentul nu a fost suficient de bine marcat și remarcat. Prozatorul ardelean, originar din zona Bistrița-Năsăud, a avut un destin excepțional, în traseul existenței sale de la fiul de învățător, trecând prin ipostaza de ofițer maghiar și cetățean al Austro-Ungariei, până să ajungă la condiția de scriitor român, posibil candidat la premiul Nobel pentru literatură.
Crişana TV
Săptămâna trecută, Școala Gimnazială din Husasău de Criș (structură a Școlii Gimnaziale „Puiu Sever din Ineu), a găzduit conferința de lansare a proiectului „Program integrat de formare pentru adulți cu nivel scăzut de educație în Regiunea Nord-Vest” Cod SMIS 337526, un demers strategic dedicat sprijinirii persoanelor vulnerabile în procesul de integrare pe piața muncii.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


















