Crişana Digitală


Cetățeanul surmenat
Negoiță plantează, Dan „recoltează”. Vechea poveste a palmierilor pare că s-a mutat, de la Constanța, în sectorul 3. După ce primarul-general a smuls din pământ palmierii, puși de Robert Negoiță, acesta a declarat că arborii exotici ar fi parte a unui experiment privind aclimatizarea lor în România.
Declinul școlii și degradarea calității în învățământul românesc nu sunt de azi, de ieri. Ele sunt mult mai vechi. Le putem sesiza de mult timp, numai că, într-un mod oarecum obiectiv, accelerarea galopantă a acestor fenomene s-a petrecut în perioada pandemiei de Covid, când nu am avut parte decât de un simulacru de educație formală sau de o glumă proastă, după cum plastic se pronunța într-un eseu un elev de-al meu.
Crişana TV
În 28 mai 2023, ar fi fost ziua lui, ar fi împlinit 81 de ani, la vremea cireșelor timpurii; ar fi răspuns la cel mai ocupat telefon din Oradea; și nu ai fi încăput de alții să-i spui „La mulți ani!”. O făceau, în fiecare an, foarte mulți foști elevi. O făceau pentru ei, căci încă mai aveau nevoie să audă vocea celui ce ne-a dat puterea să credem în noi. Mare lucru! O făceau și pentru el, căci nu se poate să nu fii recunoscător pentru cel ce avea totdeauna timp să-ți spună, să te ajute, să fie acolo pentru tine când aveai nevoie.
Intrebarea Zilei
Consideraţi că Inteligenţa Artificială reprezintă pentru omenire: