Crişana Digitală

Vasilică Ichim
La câteva luni după ce Ilie Bolojan a preluat primul mandat de președinte al Consiliului Județean Bihor, m-am întâlnit întâmplător cu el în Aeroportul Otopeni. Pe atunci, cursele spre Oradea nu erau atât de multe, așa că astfel de coincidențe nu erau chiar atât de surprinzătoare. Veneam de la un training organizat de Freedom House.
Când Mark Rutte, secretarul general al NATO, a afirmat, grandios și eroic, aproape „churchillian”, pe 9 iunie, că „acum suntem toți pe flancul estic”[1], lumea a luat declarația ca pe un gest diplomatic elegant, o formă de altruism contextual și de solidaritate simbolică cu țările de pe Flancul Estic al Alianței, cele mai expuse scenariului unei agresiuni a Rusiei. Dar s-ar putea ca în spatele acestei formule să nu fie doar gentilețe diplomatică și încurajarea aliaților central și est-europeni postcomuniști să nu se simtă singuri în fața Rusiei, ci chiar miezul unei posibile soluții europene pentru noua ordine de securitate de pe continent.
Crişana TV
Asociația Culturală Bădăcin vă invită duminică, 3 august, în Bădăcin, județul Sălaj, la un eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru construirea unei case tradiționale și a unei șuri-muzeu, proiect voluntar inițiat de tinerii din localitate cu scopul de a păstra și valorifica patrimoniul cultural local.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?