Crişana Digitală
Vasilică Ichim
Cândva, la jumătatea anului 1998, pescuiam lângă un cap de pod, pe râul Mureș, în zona Deva-Simeria. Era una din acele dimineți în care frigul lăsa încet locul razelor soarelui, în care tufele de pe malul apei, pline de rouă, își eliberau mirosul în aer și în care broaștele cântau pe mai multe voci.
Cetățeanul surmenat
Dacă românii au ajuns să voteze un specialist în țărână, se poate spune că patria e la pământ! * În anul de grație 2024, rușii au vrut să verifice dacă, după trei decenii, postulatul lui Brucan; „Stupid people”, se verifică încă. Din păcate, rezultatul a fost pozitiv.
Crişana TV
Elevii Școlii Gimnaziale „Aurel Pop” Oșorhei s-au reunit vineri, 29 noiembrie, pentru a sărbători în avans ziua de 1 Decembrie, zi de mare sărbătoare pentru toți românii de pretutindeni.
Intrebarea Zilei
Pentru sprijinirea producătorilor tradiţionali, aţi fi de acord ca supermarketurile să aibă sâmbăta program până la ora 13.00, iar duminica să fie închise?