În opinia social-democraţilor bihoreni, programul iniţiat anul trecut pentru sprijinirea tinerilor fermieri pare să fie un succes. Cum acest proiect a fost susţinut de către preşedintele PSD, Mircea Geoană, colegii bihoreni s-au simţit datori să vină cu exemple pozitive menite să sublinieze reuşita unei astfel de iniţiative.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
În această săptămână debutează Expo Varadinum
Joi, 24 septembrie, la Arena "Antonio Alexe" se va desfăşura cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului Varadinum & Gastro Fest, târg general internaţional de bunuri de larg consum şi festival gastronomic. Târgul bunurilor de larg consum, devenit deja o tradiţie pentru orădeni, va deschide oficial Toamna Orădeană. În cadrul unei conferinţe desfăşurate ieri la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, organizatorii evenimentului au vorbit despre importanţa şi caracterul evenimentului, dar şi despre premiile şi surprizele pe care aceştia le-au pregătit participanţilor şi vizitatorilor.
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
A debutat 'Săptămâna prevenirii criminalităţii'
Începând de ieri şi până vineri, în oraşul de pe Crişul Repede se va derula "Săptămâna prevenirii criminalităţii". Activităţile, ce se vor desfăşura pe parcursul întregii săptămâni, sunt structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă educativ-preventivă. Pentru promovarea şi derularea eficientă a manifestărilor, vor fi cooptaţi şi poliţiştii de proximitate din judeţ, iar activităţile menite a marca Ziua Siguranţei Rutiere vor fi desfăşurate în colaborare cu poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere.
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
Ecologizare a malurilor pârâului Peţa
În perioada 16-22 septembrie, la Oradea se desfăşoară "Săptămâna mobilităţii europene", interval în care au loc activităţi organizate de Primăria municipiului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor şi Administraţia Naţională "Apele Române" - Direcţia Apelor Crişuri. Astfel, acţiunile de salubrizare au continuat şi ieri, cu ecologizarea mai multor spaţii verzi din oraş.
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
Un nou termen pentru prelungirea autorizaţiilor taxi
Taximetriştii a căror autorizaţie taxi expiră la data de 30 noiembrie a.c. sunt informaţi că termenul pentru depunerea dosarelor de prelungire a autorizaţiilor respective a fost modificat.
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
Radu Ţîrle, în vizită la Budapesta
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
Luna Crucii Roşii
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
Proba hidraulică de toamnă
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
CECCAR Bihor - Sărbătorind Ziua Naţională a Contabilului Român
- 22 Septembrie 2009
- Citeste
Liga a IV-a Team Sport - Bioland Paleu nu iartă nimic!
- 22 Septembrie 2009
- Citeste


