Numărul bihorenilor care au apelat la serviciile medicale de peste hotare şi au depus cererea de decontare a sumelor achitate a crescut cu aproape 50%, anul acesta. Chiar şi în condiţii de criză, pacienţii vor o investigaţie medicală sau o cunsultaţie mai amplă la una din clinicile de stat sau private din orice stat european.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
De la 1 octombrie, punctul de pensie va fi majorat cu 2%
Luna octombrie vine cu noi modificări în sistemul de pensie. Veştile dinspre Casa Judeţeană de Pensii Bihor par să fie îmbucurătoare, în sensul că, de luna viitoare, se vor aplica noi dispoziţii ce vin să mai aducă pensionarilor câţiva bani în plus.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Strada Oneştilor, închisă până la sfârşitul anului
Începând de luni, 21 septembrie a.c., şi până la sfârşitul anului, strada Oneştilor va fi închisă circulaţiei, aici urmând să se realizeze lucrări de reabilitare. După ce, în anii precedenţi, pe această stradă firma maghiară Keviep a introdus reţelele de canalizare, acum Compania de Apă vine şi cu ţevile de apă, iar în final, Drumuri Orăşeneşti va asfalta strada.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
"Pista de atletism din Băile Felix trebuie repusă în valoare"
Conferinţa de presă săptămânală de la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport (DSJ) Bihor a avut ca teme de discuţie câteva dintre competiţiile organizate de DSJ Bihor în zilele următoare, dar şi demersul iniţiat de directorul DSJ Bihor, Sorin Buhaş, pentru repunerea în circuitul sportiv a pistei de atletism din Băile Felix.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Etapă judeţeană la lupte greco-romane
Liceul cu Program Sportiv "Bihorul" a găzduit, la finele săptămânii trecute, etapa judeţeană a Campionatului Naţional de lupte greco-romane. Întrecerile au fost deosebit de disputate, cei 28 de concurenţi străduindu-se din răsputeri să ajungă pe podium.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Spitalul Municipal Marghita: Fostul manager, titular al unui denunţ penal, numit director administrativ
Cu toate că a coborât din rangul de şef al unităţii sanitare, fostul manager jr. Liviu Groze ocupă acum funcţia de director administrativ în cadrul Spitalului Municipal "Dr. Pop Mircea ", din Marghita. Şi asta cu toate că el a fost eliberat din funcţia de manager, culmea, pentru "management defectuos", la sfârşitul lunii mai a.c.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Medicii din şcoli, la "raport"
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Fructe care vă ajută în procesul de detoxifiere
Deşi organismul îşi elimina toxinele în mod natural, este important ca acest proces de detoxifiere să primească şi o mână de ajutor din partea dvs. Şi asta în primul rând printr-o alimentaţie sănătoasă, bogată, în primul rând în fructe şi legume, care nu trebuie să lipsească din meniul zilnic.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Frunzele de frasin, antiinflamator intestinal
- 17 Septembrie 2009
- Citeste
Dinţii şi bolile de inimă
Dinţii vă pot stânjeni nu doar perspectivele de promovare la locul de muncă, ci pot fi şi o cauză semnificativă în declanşarea unui atac de cord. Potrivit cercetătorilor, din cauza igienei orale precare, în cavitatea bucală se dezvoltă aproximativ 700 de tipuri de bacterii.
- 17 Septembrie 2009
- Citeste


