Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) nr. 433/2009 privind unele măsuri de informare a consumatorilor a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444, din 29 iunie 2009 şi intră în vigoare în termen de 30 de zile.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
ITM Bihor: Inspectorul-şef preia (tele)comanda!
Bătălia pe ciolan s-a terminat în coadă de peşte
Scandalul declanşat de întoarcerea la locul de muncă a inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Liviu Lupea, a continuat şi ieri la sediul instituţei, soldându-se chiar şi cu intervenţia forţelor de ordine. Mircea Matei, cel care din data de 25 mai a.c. ocupă funcţia de director coordonator, a înregistrat ieri la Poliţia municipiului Oradea o sesizare prin care solicita sprijin "în medierea" situaţiei ivite la ITM Bihor. Doi subcomisari s-au prezentat în biroul de şef al ITM Bihor, însă nu au reuşit să-l scoată afară pe Lupea, în consecinţă, Matei a fost cel nevoit să părăsească biroul. Astfel, cel care a rămas victorios în biroul de şef al ITM Bihor a fost Liviu Lupea, care a şi solicitat măsuri reparatorii cu privire la plata drepturilor salariale şi a indemnizaţiei aferente lunii mai, activarea cartelei telefonice, predarea setului de chei şi a telecomenzii pentru poartă de acces a autoturismului de serviciu, precum şia ştampilei ITM.
- 03 Iulie 2009
- Citeste
Bănci orădene 'ţepuite' cu suveica
Patru bihoreni riscă să petreacă până la 20 de ani după gratii, fiind acuzaţi că au convins mai multe persoane, fără loc de muncă, să obţină ilegal credite pentru nevoi personale. Practic, suspecţii au racolat peste 30 de persoane cu o situaţie financiară precară, le-au întocmit adeverinţe de venit cu salarii de peste 2.500 de lei şi i-au dus la bancă. Într-un singur an, grupul a provocat un prejudiciu de peste 300.000 de lei şi 17.200 de euro.
- 02 Iulie 2009
- Citeste
Poliţia nu emite paşapoarte, permise sau acte de identitate!
Având în vedere faptul că există încă cetăţeni care se adresează Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor atunci când au nevoie de acte de identitate, permise de conducere, paşapoarte sau înmatriculări de autovehicule, oamenii legii reamintesc bihorenilor care sunt competenţele lor şi unde se pot adresa pentru emiterea unor documente.
- 02 Iulie 2009
- Citeste
Anchetat pentru evaziune fiscală
Administratorul unei firme de instalaţii electrice din Oradea este urmărit penal după ce ar fi păgubit statul cu peste 200.000 lei, reţinând de la angajaţi contribuţiile la bugetul consolidat, pe care însă nu le-a achitat conform legii.
- 02 Iulie 2009
- Citeste
La ce candidează Năstase?
- 02 Iulie 2009
- Citeste
Flash rutier
- 02 Iulie 2009
- Citeste
Moroşanu, Ciobanu şi Rus se bat la Local Kombat Sarajevo
Luptătorul ieşean de K1 Cătălin Moroşanu îl va întâlni pe polonezul Wiesław Kwasniewski în cadrul galei Local Kombat Sarajevo, ce va avea loc vineri, de la ora 22.45.
- 02 Iulie 2009
- Citeste
România a urcat pe poziţia a 26-a în clasamentul FIFA
Echipa naţională a României a urcat două poziţii şi ocupă locul 26, cu 814 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna iunie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.
- 02 Iulie 2009
- Citeste
Piaţa Ocska, modernizată
Târgul orădean de vechituri, loc de întâlnire pentru amatorii de chilipiruri şi comercianţii de duminică, va cunoaşte o modernizare amplă în următoarele luni. Dacă, în prezent, duminica, trebuie să ocoleşti bălţi şi noroaie pentru a putea vedea oferta de autovehicule second hand din târg, conducerea RAPAS promite că va remedia complet situaţia.
- 02 Iulie 2009
- Citeste


