Sunt îngrijorătoare estimările DADR Bihor, pe baza datelor şi a calculelor privind gradul de afectare, din cauza secetei, a culturilor agricole înfiinţate în toamna anuluui trecut şi în această primăvară, în Bihor. "Faţă de situaţia înregistrată în perioada 1 aprilie - 15 mai a.c., cât şi a evoluţiei negative din cauza menţinerii fenomenului de secetă, este posibil ca judeţul nostru să intre în categoria judeţelor calamitate de secetă", este de părere dr. ing. Florian Pavel, coordonatorul activităţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Calitatea apelor din judeţ: Dominanta - bună şi foarte bună
Din punct de vedere ecologic, 76% din principalele cursuri de apă sunt într-o stare foarte bună şi bună. Au fost monitorizate cursuri de apă pe o lungime de 1110 km, dintre care 30% (330 km) apele prezintă o stare foarte bună, 66% (730 km) - stare bună, iar pe 2% (25 km) - stare moderată, situaâie similară privind calitatea slabă a apei.
- 26 Mai 2009
- Citeste
Azi, 26 mai
Calendar ortodox: Sf. Ap. Carp şi Alfeu din cei 70; Sf. Ier. Augustin de Canterbury
Calendar greco-catolic: Sf. Carp, ap. dintre cei 70 (+ sec. I).
Maxima zilei: "Cel mai zelos suflet este acela care îndeplineşte cel mai fidel orice faptă din iubire curată." Sfânta Tereza de Lisieux
Reţeta zilei
Prăjitură cu morcovi
Ingrediente: 110 grame de zahăr, 3 1/2 căni de morcovi raşi (măsuraţi în cană de 250 ml), 3 ouă, 180 ml de ulei, 120 gr de făină, un plic de praf de copt, 50 gr de migdale tăiate bucăţele, o linguriţă de sare, o lingură de scorţişoară.
Mod de preparare: Se mixează uleiul şi zahărul până când zahărul începe să se topească. Se adaugă ouăle, unul câte unul. Se mixează bine după fiecare ou. Separat, se amestecă făina, sarea, praful de copt şi scorţişoara, apoi se încorporează în amestecul de ulei şi ouă. Se mixează bine, apoi se pune morcovii raşi şi migdalele, se mixează iar şi se toarnă compoziţia într-o formă de chec, unsă cu unt şi tapetată cu făină. Se dă la cuptorul încălzit la 180 de grade. Glazura de brânză: o cutie de brânză Philadelphia (125 gr), 200 gr de zahăr pudră, o esenţă de vanilie, două linguri de unt topit. Se amestecă bine toate până se obţine o cremă groasă, cu care se ornează prăjitura.
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
DUPLICITATE - A.G.
orele: 17.00; 19.30;
VINERI 13 - I.M.-18
PRMIERĂ
orele: 15.00; 22.15
SĂ ZBURĂM SPRE LUNĂ 3D - A.G.
PREMIERĂ
orele: 14.00; 16.00; 18.00; 20.00; 21.45;
ÎNGERI ŞI DEMONI - A.P.-12
orele: 16.30; 19.00; 21.30
DESPRE BĂRBAŢI ŞI NU NUMAI - A.G.
orele: 15.30; 21.00
INIMĂ DE CERNEALĂ - A.G.
PREMIERĂ
orele: 13.30; 18.30
BABYLOND A.D. - N.-15
PREMIERĂ
orele: 17.15; 22.30
X-MEN DE LA ORIGINI: WOLVERINE - N.-15
orele: 14.30; 20.30
Telefoanele complexului: 0259/420002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă astăzi, de la ora 10.00, la sediu, spectacolul "Întâmplări cu Scufiţa Roşie".
Teatrul de Stat Oradea - "Trupa Iosif Vulcan" prezintă astăzi, în deplasare la Salonta, spectacolul "Maitreyi", după Mircea Eliade.
Minima moralia
* Ion şi Maria la maternitate:
- No, Marie, ce avem?
- Băiat.
- Şi cu cine seamănă?
- D'apăi... degeaba-ţi spun, mă Ioane, că nu-l cunoşti.
* Ce faci, prietene? Pescuieşti?
- Da de unde! Înec râmele care mi-au invadat grădina.
* Două blonde. Prima o întreabă pe cea de-a doua:
- Auzi fato, care crezi tu că e mai departe: Luna sau Londra?
- Fată, vezi tu Londra de aici?
REMEMBER
Ziua naţională a Republicii Georgia.
1488 - Construirea bisericii "Sf. Gheorghe" de la Voroneţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504). (26 mai-14 sept.)
1591 - S-a încheiat construcţia Mănăstirii "Mihai Vodă" din Bucureşti.
1679 - A început construcţia Mănăstirii Cotroceni, ctitoria lui Şerban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678-1688).
1875 - S-a născut compozitorul Stan Golestan. (m. 21 apr. 1956)
1877 - "Gazeta de Transilvania" a lansat apelul "La arme!" prin care chema ofiţerii şi ostaşii români transilvăneni să se înroleze ca voluntari în armata română.
1894 - Rusia: Are loc încoronarea ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea (1894-1917).
1916 - S-a născut Vintilă Corbul, romancier şi scenarist, stabilit în Franţa din 1979. (m. 30 ian. 2008)
1941 - S-a născut operatorul şi regizorul Iosif Demian. Trăieşte, în prezent, în oraşul Sydney (Australia).
1950 - S-a născut Ilie Sârbu, ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (din 22 dec. 2008), senator de Timiş (PSD); preşedinte al Senatului (oct.-dec. 2008); ministru al Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor (28 dec. 2000 - 19 iun. 2003).
1964 - S-a născut interpretul american de muzică Lenny Kravitz.
1984 - A fost inaugurat Canalul Dunăre-Marea Neagră. Canalul are o lungime de 64, 2 km, două ecluze (la Agigea şi Cernavodă), trei porturi fluviale - Cernavodă, Medgidia, Basarabi, portul maritim Constanţa-Sud. Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu 400 km. Lăţimea la bază: 70 şi 90 m.
1994 - A murit poetul Tiberiu Utan. (n. 21 mart. 1930) (15 ani)
1995 - A murit actorul Ştefan Bănică. (n. 11 nov. 1933)
1997 - A murit poetul Cezar Baltag. (n. 26 iul. 1939)
1999 - A murit inventatorul american Waldo Semon. (n. 10 sept. 1898)
2000 - S-a înfiinţat "Europa FM", primul post privat de radio cu acoperire naţională.
2002 - A murit marea balerină Irinel Liciu (Lia Silvia Popa), soţia poetului Ştefan Augustin Doinaş (Ştefan Popa), prim-solistă a Operei Române din Bucureşti între 1950-1970. (n. 22 febr. 1928)
2004 - În cadrul primelor negocieri militare istorice dintre R.P.D. Coreeană şi Republica Coreea, desfăşurate în staţiunea nord-coreeană Kumgang, cele două state au căzut de acord să depună eforturi comune pentru a evita confruntările armate la frontieră.
2005 - A murit Liviu Tudan, liderul trupei "Roşu şi Negru". (n. 19 nov. 1947)
- 26 Mai 2009
- Citeste
Mâine, la Băile Felix: Reuniunea PROIS din zona de nord-vest a României
La Hotelul Internaţional din Băile Felix, va avea loc mâine, 27 mai a.c., ora 11.00, prima reuniune a membrilor Pactului Regional de Dezvoltare pentru Ocupare şi Incluziune Socială, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (PROIS - NV).
- 26 Mai 2009
- Citeste
Înregistrarea în Registrul Comerţului: Noile modele ale cererilor
Ministerul Justiţiei a aprobat, prin Ordinul nr. 1355/C/2009, noi modele ale cererilor de înregistrare în Registrul Comerţului şi ale declaraţiilor pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării.
- 26 Mai 2009
- Citeste
Criza în anul super-electoral
Sub tăvălugul crizei, au căzut în acest an guvernele din Islanda, Letonia şi Ungaria şi tot problemele economice au fost printre cauzele principale ale răsturnarii guvernului Topolanek prin moţiune de cenzură, exact în perioada în care Cehia deţine preşedinţia semestrială a UE.
- 26 Mai 2009
- Citeste
Program prelungit la DEP
- 26 Mai 2009
- Citeste
MTC vă invită la expoziţii
- 26 Mai 2009
- Citeste
Preşedintele iranian vrea o dezbatere privind problemele lumii
Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, i-a propus, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, omologului său american Barack Obama să organizeze o dezbatere comună la ONU pentru a discuta despre problemele lumii, relatează AFP.
- 26 Mai 2009
- Citeste
Netanyahu are rezerve în privinţa unui "stat palestinian"
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a evocat pentru prima dată de la alegerea sa, un "stat palestinian", precizând că are "rezerve" în acest sens, în cadrul reuniunii săptămânale de duminică a Cabinetului său, relatează AFP.
- 26 Mai 2009
- Citeste


