Sărbătorile Pascale nu au trecut fără evenimente neplăcute în comuna Girişu de Criş. Mai multe persoane au făcut sesizări cu privire la posibile sacrificări ale mieilor direct pe păşunea unde sunt păstorite ovinele, toate resturile fiind aruncate în canalul colector din zonă. Mai mult, asociaţii care se ocupă de cultivarea ogoarelor se plâng că ciobanii îşi lasă intenţionat oile libere, distrugând astfel recoltele.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Târg de păsări şi animale mici
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
De ziua lor, onor veteranilor de război bihoreni
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
In memoriam
DECESE
* "Cuvinte, pe acesta ce a murit întru nădejdea Învierii, Iubitorule de oameni, neîncetat cu glas de laudă, ne rugăm să-l aşezi unde străluceşte lumina Ta" .
IOAN GOLDIŞ,
LAZĂR JURCĂ,
NICOLAE PETRUŢ.
Condoleanţe familie îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (3350)
* Suntem alături de vecinii noştri, Pârvan Maria şi Pârvan Gabriel cu soţia Mihaela şi fiul Mihai, acum când se despart de scumpul lor soţ, tată, socru şi bunic,
ALEXANDRU PÂRVAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Ciuciu Ana şi Mircea cu fiicele Teodora, Mirela şi Cristina. (3235)
* Împărtăşim marea durere a familiilor Pârvan Maria şi Pârvan Gabriel cu soţia Mihaela şi fiul Mihai, pricinuită de pierderea soţului, tatălui, socrului şi bunicului,
ALEXANDRU PÂRVAN.
Sincere condoleanţe. Vecinii din bl. PC 188, sc. B, Ioşia. (3301)
* Un gând frumos, o rugăciune, lacrimi, flori aduse dragului nostru frate, cumnat şi unchi,
LAZĂR JURCA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Sora Maria, cumnatul Ionel şi nepotul Alin. (3297)
* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru colega noastră, Claudia Pop, la durerea pricinuită de despărţirea de bunica sa dragă. Sincere condoleanţe. Colectivul Raiffeisen Bank. (3300)
* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de durerea mea, să-mi conduc pe ultimul drum, drumul fericirii şi al întâlnirii cu Cristos, pe cea care a fost un model în viaţă şi va rămâne o icoană,
STELUŢA FLORICA POPOVICI.
Familia îndurerată: Tonily, Annely şi Vivi Bocşe. (3302)
* Împărtăşim durerea familiei Teodor Mateoc, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Dana Sala şi familia. (3305)
* Un gând de alinare şi mângâiere nurorii noastre dragi, Camelia Corbu cu familia, la despărţirea de tatăl ei drag şi cuscrul nostru,
IOAN MUNTEAN,
din Cluj. Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa. Familia Corbu Petru şi Maria. (3306)
* Nimic nu-mi poate şterge durerea din sufletul meu acum când mă despart de soţul meu drag,
AUREL LAZĂR.
Îşi făcuse atâtea planuri, îşi propusese atâtea lucruri, dar a lăsat totul neterminat ca să treacă în Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu. Îl vom conduce pe ultimul lui drum în ziua de 30 aprilie 2009, ora 13.00, din Capela Haşaş. Te voi plânge cât voi trăi. Soţia Maria. (3341)
* Cu o mare durere în suflete, anunţăm că iubitul nostru tată şi bunic,
AUREL LAZĂR,
a plecat dintre noi, într-o altă lume mai bună, lăsând suferinţă şi tristeţe printre cei care l-au iubit atât de mult... Fie ca Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Îl vom conduce pe ultimul său drum joi, 30 aprilie 2009, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Adriana, Diana şi Sorin Chiriac. (3314)
* Cu inima zdrobită de durere şi ochii plini de lacrimi, îmi iau rămas bun de la tăticul meu drag şi iubit,
AUREL LAZĂR,
care s-a stins după o grea suferinţă. Amintirea sa va rămâne veşnică în sufletul meu. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Fiica Adina. (3315)
* Un ultim omagiu acum la trecerea la cele veşnice a dragului nostru,
AUREL LAZĂR.
Fie ca Dumnezeu să-l primească în ceruri, aşa cum merită pentru că a fost un om deosebit. Nu-l vom uita niciodată. Cuscra Eliza şi familia Mircea şi Rodica Chiriac. (3317)
* Nu ne putem exprima întristarea acum când s-a stins din viaţă cumnatul nostru şi bunul meu prieten,
ing. AUREL LAZĂR,
cu care am petrecut de-a lungul anilor clipe de neuitat. Pe această cale îţi transmitem, dragă Mioara, să-ţi dea Dumnezeu puterea de a depăşi aceste grele momente. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sora Viorica, cumnatul ing. Muller Gheorghe. (3342)
* Suntem şi noi sufleteşte alături de cei din familia mea, când toţi o înconjoară cu grijă şi compasiune pe sora noastră Mioara Lazăr, acum când se desparte de cel care i-a fost un bun soţ,
ing. AUREL LAZĂR,
care a lăsat în urmă multă durere. Sora Ileana şi Eugen, din Bucureşti. (3343)
* Suntem alături de tine, Mioara, acum când te desparţi de cel pe care l-ai preţuit atât de mult,
ing. AUREL LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe tine să te mângâie şi să-ţi uşureze suferinţa. Sora Florica cu soţul Traian şi nepotul Adrian Iluţa. (3344)
* În aceste momente de mare întristare, suntem alături de tine, Mioara, acum când te desparţi de cel care mi-a fost un bun cumnat,
ing. AUREL LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fratele Ioan cu nepoata Ioana. (3345)
* Un gând de alinare şi mângâiere îi trimit mult iubitei mele surori, Mioara, acum când îl petrece pe cel care a înconjurat-o cu grija şi bunătatea lui în toţi anii petrecuţi împreună,
ing. AUREL LAZĂR.
Să-l odihnească Dumnezeu în linişte şi pace, iar pe tine să te întărească, să-ţi poţi purta singurătatea. Sora Domnica cu familia. (3346)
* Împărtăşim durerea bunei noastre prietene, Mioara Lazăr, acum când se desparte de soţul ei şi prietenul nostru,
AUREL LAZĂR.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Corbu Petru şi Maria. (3347)
* Sincere condoleanţe şi un gând de alinare familiei, la despărţirea de cel care a fost soţ, tată, bunic, unchi,
AUREL LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Lazăr Viorel şi soţia Ana. (3355)
* Cu ochii înlăcrimaţi şi cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la dragul şi bunul nostru unchi,
AUREL LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoata Meşter Ana cu soţul Mihai. (3356)
* Cu durere în suflet, ne despărţim de bunul nostru văr şi unchi, adevărat om de nădejde,
AUREL LAZĂR,
care ne-a fost aproape în cele mai grele momente din viaţă. Dumnezeu să-i ocrotească sufletul blând, să-i dea odihnă veşnică, iar familiei lui să-i dea putere în această grea încercare. Maia Vuşcan, Lia şi Cristi. (3368)
* Cu durere în suflete, ne despărţim de fratele drag,
AUREL LAZĂR,
care după o grea suferinţă a trecut în nefiinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Lazăr Pavel şi soţia Floare. (3357)
* Suntem alături de familiile Lazăr şi Chiriac, la marea durere pricinuită de moartea soţului şi tatălui drag. Sincere condoleanţe. Fam. Gherlea. (3369)
* Adormitul întru Domnul,
biolog AUREL LAZĂR,
prin pilda vieţii sale drepte, cinstite şi amabile, rămâne în conştiinţa posterităţii - a familiei, cunoscuţilor, colegilor din domeniul ameliorării animalelor - ca un far luminos în sprijinul navigării noastre pe valurile învolburate ale lumii contemporane. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Familiei, gând creştinesc de mângâiere şi alinare. Dr. ing. Nicolae Cucu. (3364)
* Cu regret şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la dragul nostru,
AUREL LAZĂR,
pe care nu-l vom uita niciodată şi care rămâne în sufletul nostru. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cornelia şi Dănuţ. (3316)
* Trist şi profund afectat de trecerea în nefiinţă a prietenului meu,
AUREL LAZĂR,
soţ, tată, bunic şi socru deosebit, transmit familiei îndoliate sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune. Dumnezeu să-l odihnească. Prof. Ioan Puiber. (3318)
* Împărtăşim durerea prietenei noastre Adina Lazăr, acum, la pierderea dragului său tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Diana Lung cu familia. (3328)
* Suntem alături de familia îndurerată, la greaua încercare a trecerii în nefiinţă a celui care a fost
AUREL LAZĂR.
Va rămâne mereu în memoria noastră ca un om deosebit şi un suflet nobil. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Pavel şi Lucia. (3338)
* Suntem alături de familia îndurerată de pierderea soţului, tatălui şi bunicului drag, verişorul nostru,
AUREL LAZĂR.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Opriş Traian şi Cornelia. (3337)
* Suntem alături de vecina noastră Maria Lazăr, în aceste momente triste când se desparte de iubitul ei soţ,
AUREL LAZĂR.
Condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în a Sa Împărăţie. Fam. Copos şi Popovici. (3335)
* Suntem alături de colega noastră, judecător Adriana Chiriac, de la Tribunalul Bihor, şi de soţul său, judecător Chiriac Sorin, de la Judecătoria Oradea, acum când se despart de cel care a fost tatăl şi socrul lor. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Curţii de Apel Oradea. (3336)
* Suntem alături de colega noastră Chiriac Adriana, la durerea pricinuită de decesul tatălui său. Fam. Cigan Dana şi Ioan şi fam. Măduţa Doina şi Ionel. (3348)
* Conducerea Grupului Şcolar Sanitar "Vasile Voiculescu" din Oradea împreună cu colectivul de cadre didactice sunt alături de colega noastră, sociolog Adina Lazăr, la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. (3340)
* Împărtăşim durerea verişorilor noştri familia Jurcuţ, acum când se despart de buna lor mamă şi soacră,
ELEONORA TODORAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Popescu Constantin, din Oradea. (3319)
* Sunt alături de cuscra Marta, ginerele Istvan şi fiica mea Felicia, la pierderea soţului, tatălui şi socrului drag,
JANOS KARACSONY.
Dumnezeu să-l odihnească. Cuscra Silvia Havanyecz, din Sfârnaş. (3320)
* Împărtăşim durerea cumnatului Istvan şi surorii Felicia, în aceste momente grele când se despart de tatăl şi socrul lor drag,
JANOS KARACSONY.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar întregii familii sincere condoleanţe. Fam. Nelu Havanyecz cu soţia Erika şi fiica Ingrid. (3321)
* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru cumnatul meu Istvan şi sora mea Felicia, acum, când se despart de tatăl şi socrul lor drag,
JANOS KARACSONY.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Dorina Havanyecz. (3322)
* În aceste clipe grele şi pline de tristeţe, împărtăşim durerea nepoţilor noştri Istvan şi Felicia, acum când se despart de cel care le-a fost tată şi socru drag,
JANOS KARACSONY.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Vişan Ana, Ciordaş Victor, Ciordaş Gavril, Ciordaş Nistor, Ciordaş Roman. (3323)
* Împărtăşim durerea pe care o încearcă nepoţii şi verişorii Istvan şi Felicia, la trecerea în nefiinţă a celui care le-a fost tată şi socru drag,
JANOS KARACSONY.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Unchiul Nistor Poşerba şi verişoarele Florica, Viorica, Liliana, Anca, cu familiile. (3324)
* Un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Înlăcrimaţi şi cu multă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cea care a fost soţie, mamă, bunică, soacră,
MARIA MUNTEAN
(MIŢA), de 68 ani. Înmormântarea are loc azi, 29 aprilie 2009, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să aşeze sufletul ei bun în lumea drepţilor. Familia îndurerată: soţul Petru, fiul Claudiu cu familia, fiica Camelia cu familia şi cuscra Hanga Maria. (3354)
* Suntem alături de tine, dragă Camelia, şi de familia ta, în aceste clipe de grea încercare când vă despărţiţi de iubita voastră mamă, soacră şi bunică,
MARIA MUNTEAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Finii Mircea, Ioana şi Iulia Checiu. (3329)
* Suntem alături de familiile Salamon Valentin şi Muntean Claudiu, acum când se despart pentru totdeauna de mama şi soacra lor dragă. Fam. Piscoi Ovidiu şi Mariana. (3367)
* Nimeni nu poate înţelege cât de sfâşietoare este despărţirea de cea mai dragă fiinţă decât atunci când pleacă pentru totdeauna. O cauţi şi nu o mai găseşti, o aştepţi şi nu mai vine. Dumnezeu a hotărât să te ia la El, scumpul meu soţ,
IOAN (ENE) GOLDIŞ,
în cel de-al 67-lea an al minunatei tale vieţi. Înmormântarea va avea loc în data de 30 aprilie 2009, ora 14.00, din Capela Haşaş. Nu te voi uita niciodată. Bunul Dumnezeu să te aşeze printre aleşii Săi! În veci nemângâiată, soţia Dorina. (3352)
* Ori de câte ori pierdem o fiinţă dragă, suntem copleşiţi de durere, dar când acea fiinţă dragă care se înalţă la ceruri este unul dintre părinţi, tristeţea şi durerea sunt mistuitoare. Inevitabil şi prea devreme am ajuns şi eu în acest moment al vieţii şi în data de 30 aprilie 2009, la ora 14.00, din Capela Haşaş, îl voi conduce pe ultimul drum pe
IOAN (ENE) GOLDIŞ,
din Mocirla, Arad, scumpul meu tată, de la care am învăţat multe, dar cele mai importante sunt altruismul şi omenia, care au atras în jurul lui numai prieteni. Nu te voi dezamăgi niciodată, padre! Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Sa. Foarte greu de consolat, fiul Adi cu familia. (3353)
* Un ultim omagiu celui care a fost de o aleasă omenie,
ENE GOLDIŞ.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Cuscra Ana cu fiul Teodor. (3351)
* Sunt alături de fiul meu drag Adrian Goldiş, în momentele de grea încercare pricinuite de pierderea iubitului său tată,
ENE GOLDIŞ.
Bunul Dumnezeu să-l primească în corturile Sale cereşti. Mona Tamba. (3360)
* Un gând de alinare şi mângâiere nepotului şi verişorului nostru Adi Goldiş, la dureroasa despărţire de scumpul său tată,
ENE GOLDIŞ.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familiile: Chişe, Lupu şi Ţirban. (3361)
* Sunt alături de nepotul meu Adi Goldiş şi familia sa, la moartea tatălui şi socrului drag,
ENE GOLDIŞ.
Un gând de alinare pentru tine, dragă Adi. Sincere condoleanţe. Doina Bogdan. (3362)
* Sincere condoleanţe nepotului şi verişorului nostru Adi Goldiş, la trecerea la cele veşnice a tatălui său drag,
ENE GOLDIŞ.
Dormi în pace. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Mişu Moş cu familia. (3363)
* Sunt alături de familia Mateoc Teodor şi Florica, la pierderea tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Prof. univ. dr. ing. Daniela Popescu. (3371)
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
Regulament nou la bazinele de înot orădene
Pentru şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea, programată pentru astăzi, executivul orădean a pregătit un material privind Regulamentul de funcţionare şi utilizare a Bazinului Olimpic şi a Bazinului Acoperit.
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
Agendă politică
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
"Scut" împotriva gripei porcine, la Vama Borş
Începând de ieri, în Vama Borş a fost înfiinţată o unitate medicală de informare asupra modului în care se transmite şi se manifestă gripa porcină, originară din Mexic. Atât persoanele care ies, cât şi cele care intră vor primi informaţii necesare, furnizate de specialişti sau tipărite, în vederea evitării apariţiei bolii în judeţ.
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
Bugetul FC Bihor, pe masa aleşilor locali
Aleşii locali orădeni ce se vor reuni astăzi în şedinţa ordinară a Consiliului Local vor avea de aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al CS FC Bihor.
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
Azi, 29 aprilie
Calendar ortodox: Sf. 9 Mucenici din Cizic; Cuv. Mart. Memnon.
Calendar greco-catolic: Sf. 9 mc. din Cizic (+ 322). Sf. Memnon Taumaturgul, cuv. Sf. Dada, Maxim si Quintilian, mc. (+ sec. IV).
Maxima zilei: "Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară" Niccolo MACHIAVELLI
Reţeta zilei
Ciocolată Bounty de casă
Ingrediente: 200 ml de frişcă, 200 gr de fulgi de cocos, 300 gr ciocolată cu lapte, 85 gr zahăr, 50 gr unt.
Preparare: Se pune untul într-o crăticioară, frişca lichidă şi zahărul la fiert, la foc mic. Se ţine pe foc, amestecând continuu, până când se topeşte zahărul. Se trage oala de pe foc şi se încorporează fulgii de cocos, apoi se întinde compoziţia într-o tavă, cu ajutoul unei spatule, astfel încât să aibă în jur de 2 cm grosime. Se dă tava la rece o oră, apoi se scoate şi se taie batoanele, care se rotunjesc puţin la colţuri. Se dau batoanele la rece peste noapte sau 2-3 ore la congelator. Se topeşte ciocolata în bain-marie sau la microunde şi se dau batoanele, proaspăt scoase de la rece, prin ciocolata topită şi răcită la temperatura camerei. Se pun batoanele pe hârtie de copt şi se lasă ciocolata să se întărească. Se presară cu nucă de cocos.
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
DRAGONBALL: EVOLUŢIA - A.G.
PREMIERĂ
ora: 16:30; 18:45; 20:45
LUMEA DE DINCOLO: REVOLTA LYCANILOR - N-15
orele: 14:30; 22:30
PAUL, MARE POLIŢIST LA MALL - A.G.
PREMIERĂ
orele: 14:00; 16:00; 17:45; 20:00, 22:00
FURIOS ŞI IUTE: PIESE ORIGINALE - N-15
orele: 15:00; 19:30; 21:45
THE INTERNATIONAL: PUTEREA BANULUI - N-15
ora: 17:15
MĂ DAU ÎN VÂNT DUPĂ CUMPĂRĂTURI - A.G.
ora: 17:00
HOŢI DE ONOARE - A.P.-12
orele: 14:45; 19:00; 21:15
INFERN DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR - I.M.-18
orele: 15:30; 20:15
JUSTIŢIARUL: ZONA DE RĂZBOI - I.M.-18
orele: 18:15; 22:15
Telefoanele complexului: 0259/420002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia maghiară prezintă astăzi, de la ora 11:00, la sediu, spectacolul "Robin castorul".
Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă astăzi, la Sala Studio, de la ora 18:00, spectacolul "Oamenii n-au porecle", după Marin Sorescu.
Minima moralia
* Într-o zi, Alinuţa vine la mama ei, obosită după pregătirile pentru nuntă sa, şi o întreabă:
- Mamă, cum îmi stă cu rochia de mireasă?
- Foarte bine, Alinuţa, dar nu crezi că ţi-ar trebui şi un mire?
- Ştiam eu că am uitat ceva!
REMEMBER
Ziua Naţională a Veteranilor de Război. Ziua Internaţională a Dansului.
1830 - S-a născut fizicianul, chimistul şi matematicianul Emanoil Bacaloglu, membru titular al Academiei Române (29 iun. 1879). (m. 30 aug. 1891)
1854 - S-a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré. (m. 17 iul.1912)
1868 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, "Societatea Filarmonică Română" (astăzi Filarmonica "George Enescu", denumită astfel din 1955). Primul concert al orchestrei societăţii a avut loc la 15/27 decembrie 1868. (29 apr./11 mai)
1877 - Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune (58 de voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri) prin care se declara starea de război cu Imperiul Otoman. A doua zi şi Senatul a votat o moţiune similară. (29 apr./11 mai 1877)
1899 - S-a născut jazzmanul american Edward Kennedy "Duke" Ellington. (m. 24 mai 1974)
1918 - A murit prozatorul, dramaturgul şi publicistul Barbu Ştefănescu Delavrancea membru titular (19 mai 1912) al Academiei Române. (n. 11 apr. 1858)
1927 - S-a născut filosoful Virgil Cândea, membru titular (31 mai 1993) şi vicepreşedinte al Academiei Române (13 febr. 1998-4 mart. 2002). (m. 16 feb. 2007)
1936 - S-a născut Laurenţiu Sîrbu, regizor film de animaţie.
1941 - S-a născut regizorul Mircea Veroiu. (m. 26 dec. 1997)
1954 - S-a născut actorul de comedie american Jerry Seinfeld.
1955 - A murit Daniel Danielopolu, fiziolog şi medic, membru al Academiei Române. (n. 25 apr. 1884)
1956 - S-a născut actorul Florin Călinescu, directorul Teatrului Mic din Bucureşti.
1975 - A murit Radu Gyr (Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist. (n. 2 mart. 1905)
1989 - 14 suporteri ai echipei de fotbal Liverpool au fost condamnaţi, pentru participarea, în 1985, la tragedia petrecută pe stadionul Heysel (Belgia), unde au murit şi au fost rănite mii de persoane, într-o ambuscadă.
- 29 Aprilie 2009
- Citeste
Horoscop
Berbecul
Sunteţi plin de energie şi aveţi idei originale. Puteţi avea succes în afaceri şi călătorii, în susţinerea examenelor sau cultivarea relaţiilor sociale.
Taurul
Dacă sunteţi în căutarea unui nou loc de muncă, aveţi toate şansele să îl găsiţi astăzi. Farmecul personal vă ajută să rezolvaţi o situaţie tensionată.
Gemenii
Puteţi obţine avantaje materiale importante, cu condiţia să vă temperaţi spiritul critic. Spre seară, primiţi vizita unei rude.
Racul
Dificultăţile financiare cu care vă confruntaţi nu reuşesc să vă afecteze buna dispoziţie şi nici voinţa de a munci.
Leul
Sunt favorizate călătoriile în interes de afaceri. După-amiaza aveţi ocazia să rezolvaţi o problemă sentimentală care vă frământă de ceva timp.
Fecioara
În prima parte a zilei aveţi succes într-o activitate extraprofesională, datorită colaborării bune cu un partener de afaceri.
Balanţa
Este momentul să vă puneţi în aplicare planurile în legătură cu afirmarea profesională. Aveţi mari şanse de reuşită pe plan social. Din punct de vedere financiar, nu vă puteţi plânge.
Scorpionul
Vă puteţi ocupa de probleme delicate din domeniul afacerilor. Reuşiţi să terminaţi o lucrare începută cu mai mult timp în urmă. Seara sunt şanse să petreceţi clipe romantice alături de persoana iubită.
Săgetătorul
Aveţi ocazia să vă afirmaţi în societate şi să obţineţi câştiguri financiare. La locul de munca aveţi parte de laude din partea şefilor şi a colegilor.
Capricornul
În cursul dimineţii aflaţi că veţi pleca într-o deplasare în interes de serviciu. Chiar dacă această veste vă dă planurile peste cap, nu este cazul să vă indispuneţi.
Vărsătorul
Puteţi obţine venituri suplimentare dintr-o colaborare. Aveţi posibilitatea să finalizaţi o lucrare dificilă, cu un efort minim. După-amiază sunteţi invitat(ă) la prieteni.
Peştii
Dacă vi se propune un nou loc de muncă, nu vă grăbiţi să refuzaţi! Şansa este de partea dvs.. Sfătuiţi-vă şi cu partenerul de viaţă!
- 29 Aprilie 2009
- Citeste


