Sub această deviză, cei mai harnici şi inimoşi elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII "Miron Pompiliu" Ştei au participat la o acţiune de ecologizare a oraşului, inclusă în Luna curăţeniei, declanşată de Primăria Ştei, împreună cu legislativul local.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Ucuriş: Petru M. Ardelean, cărturar şi scriitor al locului
Se împlineşte un an de când a trecut în nefiinţă prof. Petru M. Ardelean, mare dascăl şi cărturar la Timişoara şi Arad, autor de cărţi de ficţiune şi de specialitate, binecunoscut şi apreciat în lumea literară, beneficiind de frumoase comentarii.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Păstrarea şi promovarea tradiţiilor româneşti în Ungaria
În cadrul schimburilor culturale dintre România şi Ungaria, la Centrul de Informare şi Documentare al Românilor din oraşul Jula, Ungaria, a avut loc miercuri, 15 aprilie, vernisarea unei expoziţii închinate Sărbătorilor Pascale, având ca autori cinci artişti plastici orădeni.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Natura pentru artă, arta pentru natură
În perioada februarie - aprilie 2009, Asociaţia D'Art derulează proiectul "Natura pentru artă, arta pentru natură", care, prin promovarea voluntariatului şi a beneficiilor sale pentru comunitatea locală, urmăreşte, prin modalitatea de abordare, susţinerea producţiei artistice într-un mesaj de tip "eco-arta" într-o diseminare prilejuită de Ziua Pământului.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
"Nu mi s-a dat încredere la Nantes"
Atacantul român împrumutat de FC Nantes la Tours, Claudiu Keşeru, a declarat într-un interviu pentru L'Equipe că s-a integrat foarte uşor la gruparea din a doua ligă franceză, deoarece se bucură de încrederea antrenorului, iar strategia echipei este axată pe stilul său de joc.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Duel pentru podium la Valea lui Mihai
Programată astăzi, etapa a XXI-a din Liga a IV-a la fotbal este dominată de partida de la Valea lui Mihai, în care echipa locală, Unirea, primeşte vizita formaţiei Bioland Paleu. Partida poate fi considerată un duel pentru podium, deoarece liderul, Luceafărul Oradea (care este favorit în disputa cu Vulturul Dobreşti), are un avans consistent în clasament. De un eventual succes al echipei Bioland ar putea profita Izvorul Cociuba Mare, care ar urca pe locul secund dacă s-ar impune la Biharia. O partidă cu serioase implicaţii în lupta pentru evitarea retrogradării este programat la Nucet, între Granitul din localitate şi Nova Cordău.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Rada a demisionat de la Rapid
Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Marian Rada, a declarat că şi-a dat demisia din funcţia de antrenor principal, deoarece a ratat ambele obiective din acest sezon, câştigarea titlului şi a Cupei României.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Dinamoviştii, aproape de o tragedie aviatică!
Avionul companiei Tarom de tip ATR 42, care a transportat, ieri, lotul formaţiei Dinamo Bucureşti la Iaşi, pentru meciul cu echipa locală Poli, a fost avariat în zona frontală, cu 10 minute înainte de aterizare, după ce a lovit o barză.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Mircea Lucescu dă răspunsul după Paşte
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, ieri, că i-a făcut o ofertă antrenorului Mircea Lucescu pentru preluarea postului de selecţioner al echipei naţionale a României, iar tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk va da un răspuns după Sărbătorile de Paşte.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste
Sărbătoarea Luminii - bucurie pentru toţi credincioşii
De Paşte, creştinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Lui Iisus Hristos. Această sărbătoare marchează şi momentul în care primăvara îşi reintră în drepturi.
- 18 Aprilie 2009
- Citeste


