De regulă, la mijlocul fiecărei luni, mămicile primeau laptele praf pentru micuţii lor. De această dată, însă, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat şi de ce laptele praf nu a ajuns la destinatari. Începând cu portarul de la ASCO până la Serviciul Admini
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Din cauza sărăciei, o familie de romi luptă să supravieţuiască
De nenumărate ori am prezentat cazuri ale unor familii sărace, aflate la limita supravieţuirii. După ce am prezentat problemele cu care se confruntă, numeroase persoane le-au dat o mână de ajutor celor cu care soarta nu a fost tocmai generoasă. Familia Mircea Rost
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Rentierii agricoli bihoreni, în număr tot mai mare
* Vizarea carnetelor de rentier, până în 14 martie 2007. * Aproximativ 800 de persoane din Bihor au optat şi au solicitat renta viageră agricolă. * În primele două luni din acest an, peste 50 de noi dosare depuse la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agric
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Investitorii străini, atraşi de forţa de muncă ieftină din România
Potrivit "Studiului privind atractivitatea investiţională a Europei de sud - est 2007", realizat de Ernst & Young, România a fost desemnată cea mai atractivă destinaţie pentru investiţiile străine din Europa Centrală şi de Est, înaintea Poloniei şi Cehiei.
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Concentrările economice, în vizorul Legii concurenţei
O componentă importantă a legislaţiei din domeniul concurenţei o constituie problematica referitoare la "Concentrările economice". Această latură a vieţii economice capătă importanţă tot mai mare odată cu aderarea României la UE, întrucât agenţi
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Şansa unui loc de muncă
Vă prezentăm noi locuri de muncă vacante, ca o posibilitate de angajare pentru cei interesaţi, şi data până la care vă puteţi prezenta la angajatori. Informaţiile ne-au fost furnizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOF
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Absolvenţii şcolilor de arte şi meserii, în febra examenelor
În perioada 26 iunie - 1 iulie 2006, se desfăşoară examenele de certificare a competenţelor profesionale pentru absolvenţii şcolilor de arte şi meserii (SAM). Ieri, la Şcoala de Arte şi Meserii "Ioan Bococi", din Oradea, au fost testaţi la disciplina lucrător
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Imagini din Serbia, pe simeze orădene
Zilele trecute, la Galeria Foto Art din Oradea, a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă fotografică realizată din lucrările a doi artişti fotografi din Serbia, Iosef Ispanovic şi Semnic Robert. Lucrările au fost prezentate publicului de criticul de artă Ramona Nov
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Prinşi cu cărţi de identitate false, la ieşirea din ţară
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Salonta au depistat, sâmbătă, cinci cetăţeni moldoveni, care încercau să ajungă ilegal în Italia folosind cărţi de identitate româneşti false. Sâmbătă, la Punctul de trecere a frontierei Salonta,
- 26 Februarie 2007
- Citeste
Titiana Mihali
Dintotdeauna, pentru mine, timpul trecut, înseamnă o lacrimă, o lacrimă scursă pe obrazul biciuit de talazul timpului şi brăzdat de plugul vieţii! Şi cel mai greu lucru este să vorbeşti despre oameni pe care, doar vremelnic, i-ai cunoscut şi care şi-au rev
- 26 Februarie 2007
- Citeste


