Cei care doresc să se debranşeze de la sistemul central de încălzire mai au această posibilitate până la sfârşitul acestei luni. Pentru viitorul sezon de iarnă, facturile la încălzire vor creşte cu aproape 7%. Astfel, dacă în iarna precedentă plătea
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Anul şcolar bate la uşă, rechizitele şcolare gratuite se mai lasă aşteptate
Cu toate că mai sunt câteva zile până la debutul noului an şcolar, până în prezent nu se cunoaşte data la care cei 21.238 de elevi bihoreni care provin din familii cu venituri mici vor intra în posesia rechizitelor şcolare gratuite. Potrivit informaţiilor pri
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Torjoc şi Lascu pierd sprijinul PNL
Biroul Permanent Judeţean al PNL Bihor a decis, joi, în cadrul şedinţei ordinare, să propună Comitetului Executiv Judeţean retragerea sprijinului politic pentru Silviu Torjoc şi Viorel Lascu. Torjoc, care ocupă funcţia de inspector adjunct în cadrul Inspectoratului
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
TV Sport
Marţi, 9 septembrie Pro TV 21.45 Fotbal din Liga Campionilor: AS Roma - Şahtior Doneţk 00.00 Rezumatul meciurilor din Liga Campionilor Antena 1 00.00 Tenis de câmp. BCR Open România (rezumatul zilei) Antena 3 12.30 Tenis de câmp. BCR Open România TV Sport 07.00, 09.00,
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Cu ochii pe Valea lui Mihai şi Ineu
Cupa României la fotbal - faza a V-a Ediţia 2006-2007 a Cupei României la fotbal programează, astăzi, de la ora 16.00, partidele fazei a V-a. Două sunt echipele bihorene care îşi continuă parcursul în această competiţie. Astfel, astăzi, Lotus Felix joac
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Dinamo a urcat în fotoliul de lider
Liga I Bürger Profitând şi de eşecul fostului lider, CFR, care n-a reuşit decât o remiză acasă, cu Jiul, dar şi graţie unui succes fără emoţii (2-0) în faţa UTA-ei, Dinamo a urcat, pentru prima dată în actualul sezon, în fotoliul de onoare a
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
România, locul 4 la "Europenele" de polo
Naţionala de polo a României s-a clasat pe locul patru la Campionatul European de la Belgrad, fiind învinsă, duminică seara, cu scorul de 10-4 (2-1, 2-2, 3-0, 3-1), de reprezentativa Spaniei, în finala mică a competiţiei. România a egalat astfel performanţa obţin
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Ne înecăm, din nou, ca "ţiganul" la mal?!
Comisia Europeană a exprimat noi temeri referitoare la angajamentul autorităţilor de la Bucureşti în lupta împotriva corupţiei, cu numai două săptămâni înainte de data la care urmează să recomande momentul aderării României la Uniunea Europeană, rel
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Obiligativitatea certificatului fiscal la tranzacţiile cu terenuri, mijloace de transport şi clădiri
* Oricine vinde o maşină, o clădire sau un teren trebuie să-şi achite toate obligaţiile către bugetul local. * Fără certificat de la Direcţia Fiscală, actul de vânzare-cumpărare devine nul de drept în maxim 30 de zile. * Certificatul fiscal pentru persoane
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Dezvoltarea infrastructurii reţelei de apărare împotriva inundaţilor
Colaborare româno-ungară Conform programului de lucru stabilit prin Convenţia hidrotehnică româno-ungară, periodic se organizează verificări privind starea tehnică a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor pe cursurile de apă aflate pe teritoriul Rom
- 12 Septembrie 2006
- Citeste


