Fanii echipei FC Bihor, reuniţi în galeria "Rebelii Orădeni", încearcă să se reorganizeze în perspectiva ediţiei de campionat 2006-2007. Faţă de sezonul precedent, o noutate reprezintă legitimaţiile de acces pe stadion, pe care suporterii care fac parte sau dores
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Beiuşeanul Bogdan Bucurean a spart gheaţa!
La tradiţionalul turneu de tenis de câmp "Trofeul Livella", organizat la Oradea, beiuşeanul Bogdan Bucurean a ocupat locul I la categoria 14 ani. Actualmente, Bogdan este elev în cls. a VIII-a (diriginte, Magdalena Marian), la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" din Beiuş. A în
- 03 August 2006
- Citeste
Administraţia publică în faţa unei "restructurări profunde"
Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat, ieri, după şedinţa Guvernului, că i-a vorbit premierului Tăriceanu de necesitatea "restructurării profunde" a administraţiei publice locale şi centrale, instituţiile vizate fiind în principal direcţiile judeţene de s
- 03 August 2006
- Citeste
Acelaşi monopol pentru programul "Laptele şi Cornul"
Distribuţia de produse lactate şi panificaţie destinate preşcolarilor şi elevilor din clasele I-IV a revenit aceloraşi firme care de câţiva ani îşi dispută neîncetat programul guvernamental iniţiat de PSD. Licitaţia electronică organizată pe data de 1
- 03 August 2006
- Citeste
Baschetbaliştii orădeni, în cantonament la Stână
După revenirea din stagiul de la Neipori (Grecia), unde cei opt jucători au efectuat, sub comanda antrenorului Kosa Zoltan, antrenamente zilnice, vizând readaptarea cu efortul, astăzi, echipa orădeană CSM Leonardo Oradea va urca la Stâna de Vale, pentru un cantonament de zec
- 03 August 2006
- Citeste
Trei victorii pentru poloiştii orădeni
La Bazinul Olimpic din Oradea se desfăşoară în aceste zile turneul final rezervat echipelor de juniori III. Printre cele şase finaliste se numără şi formaţia Crişul Oradea, care a obţinut trei victorii în primele trei partide. Elevii antrenorului Eugen Băjen
- 03 August 2006
- Citeste
Unităţi sanitare, amendate de medicii inspectori
Spitalele, ambulatoriile de specialitate ale acestora şi cabinetele medicale individuale bihorene au fost luate la puricat în cursul lunii iulie de către echipele Inspecţiei Sanitare de Stat, din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor. În cursul lunii iul
- 03 August 2006
- Citeste
O victimă a răzbunării primarului Codău
Nici unul dintre membrii grupului de iniţiativă a referendumului demarat pentru demiterea lui Ioan Codău, primarul comunei Oşorhei, nu a rămas nebătut, fie de propriile mâini ale acestuia, fie de poliţiştii din comună, de ţigani sau de cei dezinformaţi intenţio
- 03 August 2006
- Citeste
Între normalitate şi intoleranţă
Contrapunct Aşa cum am promis în articolul din luna februarie că vom reveni pe parcursul acestui an cu noi dezvăluiri privind manevrele din culise puse la cale de către neobositul episcop reformat Tokes Laszlo, prin care acesta încearcă cu disperare să redobândească
- 03 August 2006
- Citeste
"Give Peace a Chance!"
Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bihor, Casa de Cultură a municipiului Oradea şi Muzeul Ţării Crişurilor, în colaborare cu Fundaţia Culturală Rock Filarmonica Oradea, organizează cea de-a XII-a ediţie a concertu
- 03 August 2006
- Citeste


