Ioan Popa (Unirea): "Eram convins că va fi greu să câştigăm la Salonta, însă, după cum a decurs jocul, sunt convins că nu puteam obţine nici o remiză. Sunt mulţumit de determinarea jucătorilor mei în meciul de astăzi, au dat tot ce au putut, dar, repet,
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Arbitrii "i-au îngropat" din nou! C.F. Bihorul Beiuş - Auxerre Lugoj 1-2 (0-1)
Stadion: Bihorul; Teren: moale; Timp: friguros; Spectatori: aproximativ 350. Marcatori: Oraş 66 /Ploscariu 44, Ipate 79 Remarcaţi: Lazea, Halász/Micşa, Ploscariu Galbene: Lazea - Ganea - căpitan; (Roşca 46), Groza, Halász, Ursuţ, Şerb, Boldor, Mihoc, Iancu (Silaghi 46)
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Divizia C - Seria a VII-a
Rezultatele etapei a XII-a: CF Bihorul Beiuş - Auxerre Lugoj 1-2 Romtelecom Arad - Muncitorul Reşiţa 2-0 Victoria Nădlac - Calor Timişoara 2-0 ACU Arad - Lotus Felix 0-1 UM Timişoara - Minerul Moldova Nouă 5-0 CS Ineu - Gloria Arad 4-0 CS TIM Giroc - CS Deva 1
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Succes pentru o vacanţă liniştită ACU Arad - Lotus Felix 0-1 (0-1)
Echipa pregătită de Lucian Ciocan a reuşit să încheie turul diviziei C printr-o victorie obţinută în deplasare, asigurându-şi, astfel, o iarnă liniştită, la şapte lungimi de zona “nisipurilor mişcătoare”, dar şi la adăpostul celor
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Portarii s-au întrecut în greşeli
Noţiunea de "îngeri păzitori" cu care sunt gratulaţi portarii în limbaj metaforic nu li s-a potrivit deloc apărătorilor buturilor echipelor FC Bihor şi Universitatea Cluj-Napoca. Atât Lăzăreanu, cât şi Szolomayer au avut sâmbătă evoluţii s
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Manifestări de Ziua Naţională
În 1 Decembrie, în Oradea, se vor desfăşura mai multe manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Programul acestora va debuta la ora 9.00, cu un ceremonial militar şi religios de depuneri de coroane de flori la Statuia Voievodului Mihai Viteazul d
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Exerciţiu de salvări subterane, în Peştera Vadu Crişului
O persoană, care a suferit un accident subteran în Peştera Vadu Crişului, a fost salvată de un echipaj de intervenţie, format din 37 de persoane, reprezentanţi ai patru instituţii bihorene: Corpul Român Salvaspeo (CORSA), Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Servic
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Conservatorii bihoreni şi-au ales structurile de conducere
Sâmbătă, a avut loc Conferinţa filialei judeţene a Partidului Conservator, ocazie cu care au fost alese structurile de conducere ale acestui partid. La eveniment au participat 334 de delegaţi din totalul de 342 de invitaţi, precum şi reprezentanţi ai partidelor politic
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
Maia Morgenstern şi fiul său, pe scena orădeană
Vineri seara, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a prezentat, în premieră pe scena Teatrului orădean, piesa "Tangou final", de Mario Diament, având-o ca protagonistă pe marea actriţă Maia Morgenstern, distinsă cu nenumărate premii pentru activitatea sa teatral
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste
"Fidelitatea şi infidelitatea", subiect de colocviu pentru elevii orădeni
După ce, vineri, a avut loc primul eveniment din cadrul campaniei de combatere a violenţei, organizată de Uniunea Femeilor Bihor - Oradea, sâmbătă, s-a derulat cea de-a doua manifestare din cadrul aceluiaşi program. Astfel, sâmbătă, în sala festivă a L
- 28 Noiembrie 2005
- Citeste


