De anul viitor, în judeţul Bihor, ar putea fi implementat un proiect susţinut de Banca Mondială privind extinderea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. Pentru ca proiectul să poată fi accesat, trebuie realizată o asociere a localităţilor în jurul or
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Referendum la Girişu de Criş
La sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Girişu de Criş, a fost organizat un referendum cu privire la înfiinţarea comunei Toboliu. Prezenţa la vot a fost de 61,53%, majoritatea pronunţându-se în favoarea constituirii noii unităţi administrativ-teri
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
Ion Caramitru, în vizită la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu"
Profitând de prezenţa actorului Ion Caramitru la Oradea, conducerea Teatrului de Stat Oradea a organizat, ieri, o întâlnire cu presa locală. Director general al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, actorul a împărtăşit ziariştilor câteva dintre se
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
Deşi majoritatea profesorilor bihoreni sunt împotrivă, Astăzi s-ar putea decide suspendarea grevei
La Bucureşti, va avea loc, azi, şedinţa comună a liderilor celor patru federaţii sindicale din învăţământ, ocazie cu care se vor centraliza listele cu semnăturile cadrelor didactice cu privire la acceptarea sau respingerea acordului propus de Guvern şi se va l
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
Agenda politică
Mai mulţi bihoreni în Consiliul Naţional PRM La Congresul Naţional al PRM a participat şi o delegaţie de 15 persoane din judeţul Bihor, condusă de preşedintele filialei judeţene, deputatul Paul Magheru. Deşi cei prezenţi în sală au aprobat scăderea n
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
Poloiştii orădeni au "scufundat" campioana Steaua Stirom - CSM Oradea
Bucureºti - Echipa de polo CSM Oradea a înregistrat o victorie ºi o înfrângere în „dubla” cu Steaua, contând pentru etapa a treia a Superligii Naþionale. Þinând seama de faptul cã Steaua este campioana naþionalã en titre ºi de faptul cã ec
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
UEFA Champions League Patru echipe din grupa D îşi dispută două locuri
Mai sunt doar două etape din prima fază a grupelor Ligii Campionilor şi deja multe echipe şi-au atins scopul. Astfel, în grupa A Juventus şi Bayern şi-au acontat biletele pentru sferturi, la fel şi Arsenal (grupa B) şi Barcelona (grupa C). Pentru al doilea loc calific
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
Înfiinţarea Oficiului de Promovare a Vinurilor româneşti
Noul Oficiu va funcţiona ca instituţie cu personalitate juridică în coordonarea Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV). De asemenea, Guvernul a reglementat şi piaţa vitivinicolă din România. Cât priveşte măsurile de reglementare a p
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
România are piaţă pentru energia eoliană şi solară
Operatorul Pietei de Energie Electrica din Romania (OPCOM) a lansat primele tranzacţii de certificate verzi. Practic, România are o piaţă a energiei produsă din surse regenerabile, precum energia eoliană şi energia solară. Certificatele verzi sunt emise de Transelectric
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste
O nouă strategie fiscală ce implică şi modificarea Codului Fiscal
*Antrepozitele fiscale (rafinării, fabrici de alcool şi băuturi alcoolice, ca şi fabricile de ţigări) vor fi supuse unui regim de reautorizare individuală. *Începând 1 iulie 2006, se vor majora accizelor la alcool, produse din tutun, produse energetice şi electricita
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste


