Omul de afaceri ne duce cu gândul la o persoană sobră, care munceşte non-stop. E într-o continuă mişcare, dar are libertatea financiară şi poate să obţină tot ce îşi doreşte. Din acest punct de vedere, fiecare visează
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Fără bani eşti un nimic
În ziua de azi, pentru a avea succes în România, trebuie să ai bani. Pentru multă lume banii înseamnă totul. În ţara noastră se învârt multe, iar ca să ai succes în lumea agitată a afacerilor trebuie să şi g
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Secretele succesului în afaceri
Ce înseamnă să fii un om de succes? Nu ştiu, încă nu am ajuns atât de departe, însă cu toţii avem vise... Succesul îl poţi realiza în orice domeniu doreşti, depinde însă de caracterul fiecăruia. Acum, la &ici
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Divizia D, etapa a XX-a
*Liderul Lotus Felix şi-a continuat seria rezultatelor pozitive, dar de această dată s-a impus mai greu decât se preconiza în faţa Oţelului Ştei, echipă din partea a doua a ierarhiei. *Tot la limită a trecut şi Bihoreana Marghita de echipa s
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Joc bun al beiuşenilor!
Gloria II Bistriţa - CF Bihorul Beiuş 2-1 (0-0) Conducerea bistriţenilor a hotărât ca meciul cu beiuşenii să aibă loc pe terenul "Liviu Rebreanu", din Bistriţa, şi nu la Năsăud, unde au jucat tot timpul bistriţenii. Adevărul e
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Complexul atletic din Băile Felix a primit vot favorabil
Demararea lucrărilor de construcţie a Complexului atletic din Băile Felix a fos votată sâmbătă, în cadrul şedinţei Consiliului Local Sânmartin, la care au fost prezenţi primarul comunei bihorene, Lucian Popuş, viceprimarul Alexa
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Hergheliile de cai putere au galopat pe circuitul de la Cetariu
Viteză şi adrenalină pe traseu montan Cineva, acolo sus, îi iubeşte pe amatorii bihoreni de spectacol cu motor. Sâmbătă, pe o vreme splendidă, miile de spectatori ai concursului de viteză pe traseu montan (VTM) au avut parte de întreceri
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
CSM Oradea a depăşit Steaua şi Dinamo la turneul organizat la Bazinul Acoperit
Cel de-al treilea turneu play-off al campionatului naţional de polo, găzduit de Bazinul Acoperit din Oradea, s-a dovedit de bun augur pentru formaţia pregătită de Cornel Gordan, poloiştii de pe Criş reuşind să câştige patru dintre cele şas
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Golgeterul Niculescu şi-a făcut datoria
Divizia A-B?rger Meci fără istoric în Trivale, joc disputat în uvertura etapei a XX-a, unde gazdele au rezolvat în primul mitan problema învingătoarei. Ieşenii au intrat serios la apă, următoarele meciuri de pe teren propriu fiind decisive.
- 18 Aprilie 2005
- Citeste
Gazdele au jucat bine doar o repriză
CSM Oradea - CSM Sebeş 33-29 (18-10) Chiar dacă au scăpat de grija barajului, Federaţia decizând ca Superliga să-şi păstreze actualul format, cu 14 echipe, ceea ce înseamnă că, dacă-şi vor menţine poziţia de lider p&
- 18 Aprilie 2005
- Citeste


