După doar trei zile de la desfăşurarea Conferinţei Judeţene a PSD Bihor, în cadrul căreia a fost ales preşedinte Mihai Bar, unul dintre duşmanii declaraţi ai acestuia, fostul prefect Aurel Tărău, şi-a anunţat demisia din part
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Sute de kilograme de marfă nedeclarată
Lucrătorii vamali din PTF Borş au depistat un automarfar care transporta aproape două tone de marfă nedeclarată. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar şoferul a fost amendat cu 30 milioane lei. La Borş, s-a prezentat pentru a intra în
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
O studentă cere ajutor
A ajuns în anul VI la medicină şi este disperată pentru că pe ultima sută de metri, până la finalizarea cursurilor, nu are unde să stea. P.C. este din Hunedoara şi din cauza problemelor financiare nu mai are posibilitatea de a-şi plăti
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
Salariile clericilor vor creşte cu 25 la sută
Salariile de bază ale personalului clerical se vor majora, din octombrie 2005, cu 25 la sută, au hotărât, ieri, deputaţii. Ei au adoptat cu amendamente Ordonanţa 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda, în 2005, anumitor categorii din person
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
În direct de la Poliţie
Furt din autoturism Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din municipiul Oradea împreună cu cei ai Postului de Poliţie Tileagd i-au identificat şi cercetat pe minorii R.N., de 13 ani, şi R.A.M., de 11 ani, ambii din Tileagd. Aceştia au sustr
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
"Astenii" de primăvară!
Oţelul Ştei - Unirea Valea lui Mihai 1-0 (0-0) Stadion: Oţelul Spectatori: aproximativ 75 Marcator: Micula `68 Cartonaşe galbene: Boc, Ţurcaş, Micula / Zdroba, B?nyai Cartonaşe roşii: Nica `41/Bodnar `44 Remarcaţi: Micula/Hengye. Oţelul: B
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
Va reuşi Dinamo a şasea calificare consecutivă în finală?
În încercarea de a ţine pasul cu campionatul, şi Cupa României se apropie de faza finală, astăzi fiind programate jocurile retur ale semifinalelor. În partidele tur, gazdele de atunci, Fc Naţional, respectiv Farul au obţinut succese la limită
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
Voleibaliştii şteieni vor reprezenta Bihorul la faza finală!
Atmosferă incendiară, speranţe, susţinere şi, mai ales, pasiune au fost suficiente "probe" transmise de numerosul public prezent sâmbătă, în Sala de Sport "Miron Pompiliu", din Ştei, elevilor de la Liceul Teoretic "Avram Iancu", care au susţ
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
Doar un joc în faza judeţeană
Astăzi se va desfăşura o nouă fază judeţeană a Cupei României la fotbal, ediţia 2005-2006, însă dintre cele două partide programate, doar una singură se dispută. Motivul neprogramării celuilalt joc îl constituie ret
- 13 Aprilie 2005
- Citeste
Gazdele pornesc cu prima şansă
Ultimele două sferturi de finală ale Ligii Campionilor programează astăzi, de la ora 21.45, partide interesante pe "Delle Alpi" din Torino, respectiv la Eindhoven, mai ales din cauza rezultatelor din meciurile tur, care lasă deschise porţile calificării celor p
- 13 Aprilie 2005
- Citeste


