Sâmbătă, pe raza comunei Hidişelu de Sus, s-a produs un accident de circulaţie al cărui autor a părăsit locul faptei. În urma impactului, victima, Felicia G., de 30 de ani, din Hidişelu de Sus, a suferit leziuni în zona capului, în
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Salontanii au renunţat la Szallai şi Grozav
Divizionara B salontană continuă pregătirile la baza proprie sub conducerea antrenorului Dan Mănăilă. Fotbalistul clujean Radu Dan şi atacantul Cristian Cigan s-au alăturat şi ei lotului, din care nu mai fac parte însă Szallai şi Groza
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Maratonul anual de la Debrecen îşi aşteaptă participanţii
Primăria municipiului Oradea anunţă desfăşurarea Maratonului anual, organizat de către municipalitatea din Debrecen, Ungaria, împreună cu Clubul Oxygen, în data de 10 aprilie 2005, ora 10.00 (ora Ungariei). Maratonul, care va fi organizat în K
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Agendă competiţională încărcată pe 2005 pentru CS Veterani Oradea
Într-o atmosferă plăcută, oferită de restaurantul L`Amour din Oradea, staff-ul de conducere al CS Veterani a organizat, vineri la prânz, o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul activităţii pe 2004 şi calendarul e
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Handbaliştii orădeni au ţinut în şah pe Dinamo
Cum în programul cantonamentului de la Sfântu Gheorghe figura şi participarea la un "triunghiular", formaţia de handbal masculin CSM Oradea a onorat acest angajament disputând, sâmbătă, câte un joc de 30 de minute, în compania echipelor Uztel
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Întâlnire cu Beckett, "Aşteptându-l pe Godot"
Sala studio a Teatrului de Stat Oradea a devenit arhiplină pentru iubitorii teatrului care au dorit să urmărească în premieră piesa "Aşteptându-l pe Godot", de Samuel Beckett, operă scenică montată de Emil Sauciuc, care a semnat şi ilustr
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
155 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti
Sâmbătă, la statuia poetului Mihai Eminescu, din strada Independenţei, a avut loc un moment omagial dedicat împlinirii a 155 de ani de la naşterea Poetului Nepereche al românilor. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru C
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Altă victimă a prostituatelor bihorence?
Un şofer de tir de origine poloneză, G.J. Pavel, în vârstă de 50 de ani, a fost descoperit în dimineaţa zilei de ieri, în parcarea din benzinăria Lukoil din Vama Borş, complet dezbrăcat, în cabina tirului. Aşa cum ne-a informa
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Lovit de tren, Un taximetrist a scăpat ca prin urechile acului
Un orădean a scăpat cu viaţă după ce maşina în care se afla a fost lovită, vineri după-amiază, de un tren rapid care face legătura între Oradea şi Ungaria. În urma impactului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Cli
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste
Lovit de tren, Un taximetrist a scăpat ca prin urechile acului
Un orădean a scăpat cu viaţă după ce maşina în care se afla a fost lovită, vineri după-amiază, de un tren rapid care face legătura între Oradea şi Ungaria. În urma impactului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Cli
- 17 Ianuarie 2005
- Citeste


