Prin programul Euro 200, au beneficiat de cupoane în valoare de 200 de euro şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. La nivel naţional, au fost depuse 4.496 de cer
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Consiliul judeţean s-a lepădat de pachetul majoritar de acţiuni de la Drumuri Bihor SA
Privatizare la... drumul mare După două încercări eşuate, licitaţia pentru vânzarea a 60% dintre acţiunile deţinute de Consiliul Judeţean la SC Drumuri Bihor SA a fost adjudecată în 30 noiembrie. Spre surprinderea tuturor celor care ar
- 08 Decembrie 2004
- Citeste
Începe maratonul baschetbalistic la Sala Sporturilor
Timp de patru zile, amatorii de baschet orădeni vor avea prilejul de a urmări un regal baschetbalistic, care se va desfăşura la Sala Sporturilor, de astăzi şi până sâmbătă. Cele nouă componente ale seriei I, din care face parte şi
- 08 Decembrie 2004
- Citeste
Continuă disponibilizările la Salonta
În urma evoluţiilor modeste din partida de sâmbătă, conducerea divizionarei B salontane a hotărât să se despartă de alţi doi jucători, fundaşul Gheorghe Rus şi mijlocaşul Vlad Silaghi, fotbalişti care, în toamnă
- 08 Decembrie 2004
- Citeste
Ploaie de goluri la fotbal, partide amânate la handbal
Campionatul Naţional al liceelor Faza judeţeană a Campionatului Naţional al liceelor a programat, la finele săptămânii trecute, o nouă rundă la fotbal şi handbal. La prima disciplină, partidele se dispută în sistem eliminatoriu, &ic
- 08 Decembrie 2004
- Citeste
Absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie, repartizaţi în stagiatură
Ieri, absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, promoţia 2004, au avut ocazia să opteze pentru judeţul în care vor efectua stagiatura. Acţiunea, ce s-a desfăşurat în Aula Magna a instituţiei, s-a derulat în
- 07 Decembrie 2004
- Citeste
Actualitatea culturală
Expoziţie în Cetatea Oradea Astăzi, de la ora 13.00, la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, va avea loc vernisajul expoziţiei internaţionale "Albastru` european. Tânăra generaţie", dedicată aniversării Convenţiei Culturale Europene a Consi
- 07 Decembrie 2004
- Citeste
Din 20 decembrie, CSM îşi începe activitatea
Judecătorii şi procurorii din toată ţara au ales, vineri, noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care îşi vor începe activitatea la 29 decembrie. Consiliul Superior al Magistraturii va fi format din nouă judecători, cinci procurori
- 07 Decembrie 2004
- Citeste
Petrolsub nu şi-a reluat încă activitatea
Prefectul judeţului Bihor, Alexandru Retegan, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că Rafinăria Petrolsub din Suplacul de Barcău nu şi-a reluat, încă, activitatea. Cu toate că în luna noiembrie muncitorii speriaţi
- 07 Decembrie 2004
- Citeste
Cercetat în stare de libertate
În 5 decembrie a.c., lucrătorii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au depistat, pe strada Traian Lalescu, din Oradea, pe Florian P., de 45 de ani, din Oradea, care avea în autoturismul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatricul
- 07 Decembrie 2004
- Citeste


