În octombrie, cu ochii spre august Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu net pe economia românească a scăzut în luna august cu 0,4 la sută faţă de luna iulie, ajungând la 5.808.704 lei, iar câştig
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Producătorii de pâine, luaţi la bani mărunţi
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început o vastă acţiune de verificare inopinată şi permanentă la producătorii de pâine, după ce aceştia au majorat preţurile în pofida producţiei record de gr&ac
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
Fondul de dezvoltare a Euroregiunii Carpatice
Lansarea a noi programe, la care şi Bihorul are acces În judeţele Bihor, Botoşani, Harghita, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Suceava, Fondul de Dezvoltare a Euroregiunii Carpatice România lansează o nouă rundă pentru trei programe: Dezvoltarea
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
Selecţie la Habitat pentru Umanitate Beiuş
Habitat pentru Umanitate Beiuş începe un nou proces de alegere a familiilor care locuiesc în condiţii improprii şi care vor beneficia anul viitor de o locuinţă simplă, decentă, sănătoasă şi accesibilă ca preţ. În
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
Solicitări multe, calculatoare puţine
Peste 24.000 de tineri vor primi ajutor pentru achiziţionarea de calculatoare. Programul prevede acordarea unei subvenţii oferite elevilor şi studenţilor din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de pân
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
Poliţia Rutieră scapă de-o grijă!
Eliberarea permiselor auto - transferată serviciilor comunitare Examenul pentru obţinerea permisului de conducere pe drumurile publice va fi organizat şi susţinut la serviciul public comunitar specializat, care va prelua aceste atribuţii de la Poliţia Rutieră.
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
O nouă ediţie a Galei Tinerelor Talente
Cea de-a X-a ediţie a spectacolului-concurs Gala Tinerelor Talente debutează, astăzi, 8 octombrie, începând cu ora 16.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia, din Oradea. Concursul reuneşte peste 30 de concurenţi, solişti de muzică popular
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
Oradea, în straie de sărbătoare cu iz medieval
Serbările Oradiei se vor desfăşura în perioada 8-12 octombrie, în Şanţul Cetăţii, ocazie cu care vor avea loc o serie de manifestări cultural-artistice. Orădenii sunt aşteptaţi azi, 8 octombrie, să se alăture, înc
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
Poezia "bestială" a modernităţii
În Sala "Traian Moşoiu", a Primăriei Oradea, a avut loc o întâlnire mai puţin obişnuită cu poetul, cu toamna, cu noi înşine, deasupra regăsindu-se, de fapt, întâlnirea cu Lucian Scurtu, aflat într-un moment aurit al vie#
- 08 Octombrie 2004
- Citeste
"Casă de piatră"
17 perechi de tineri vor petrece astăzi poate cele mai minunate clipe din viaţa lor: îşi vor oficia cununia civilă. Cei 34 de tineri care vor păşi de astăzi pe un nou drum, alături de soţii şi soţiile lor, sunt următorii: Adina
- 08 Octombrie 2004
- Citeste


