Peste patru miliarde de lei amenzi aplicate celor care nu au respectat legea! În primele şase luni ale anului în curs, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat 2.278 de acţiuni de control în scopul diminuării riscurilor
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Curtea Cetăţii din Oradea, spaţiu de creaţie artistică
Începând de luni, 5 iulie, timp de trei săptămâni, curtea Cetăţii din Oradea, în care "vieţuieşte" Facultatea de Arte Vizuale, a devenit un spaţiu de creaţie artistică, care se vrea a fi o coagulare a energiilor creatoare ale stude
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Memorialul Eugen Preda la şah
În perioada 3-10 iulie, la Marghita, se desfăşoară a patra ediţie a Memorialului Eugen Preda (fost maestru FIDE, decedat în anul 2000) la şah. La întrecerea din acest an, participă jucători din Satu Mare, Timişoara, Arad, Braşov, Bucure
- 08 Iulie 2004
- Citeste
La un pas de moarte!
Două accidente de circulaţie, în decurs de o oră Ieri, în jurul orei 13.00, în intersecţia B-dului Decebal cu strada Vlădeasa (în apropierea Grădinii Zoologice) din Oradea, a avut loc un accident rutier cauzat de neacordarea priorităţ
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Medicii avertizează asupra pericolelor reprezentate de caniculă
Consumaţi cât mai multe lichide şi evitaţi alcoolul şi alimentele grase Pentru că prognozele meteorologice anunţă, începând de astăzi, o perioadă caniculară pentru aproape toate zonele ţării, specialiştii din cadrul
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Comisia a decis: secţia de neuropsihiatrie infantilă rămâne pe loc
Mult discutata şi mediatizata mutare a secţiei de neuropsihiatrie infantilă din cadrul Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, într-un spaţiu amenajat, conform normelor sanitare în vigoare, în Spitalul Clinic de Copii Oradea, a ajuns de multă vr
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Vremea secerişului
Recolte promiţătoare la păioase De la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor, primim veşti îmbucurătoare în ceea ce priveşte campania de recoltări. Întrucât cultura orzului este cea mai timpurie,
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Impozite şi taxe mai mici
Ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, a anunţat, recent, că impozitul pe profit va fi diminuat, anul viitor, de la 25% la 19%, iar contribuţiile pentru asigurări sociale vor scădea de la 49,5% la 47,5%. În acelaşi timp, cota minimă de
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Tărăgănări în finalizarea actelor pentru autostradă
În cursul zilei de ieri, la sediul Prefecturii Bihor, a avut loc întâlnirea unor factori responsabili cu bunul mers al construcţiei Autostrăzii Borş - Cluj- Braşov, pe teritoriul judeţului Bihor, fiind prezenţi primari ai unor comune ale căror ter
- 08 Iulie 2004
- Citeste
Fond de garantare pentru investitorii pe piaţa de capital
Investitorii din piaţa de capital vor putea fi despăgubiţi, începând din 2005, în cazul incapacităţii de plată a societăţilor de brokeraj sau a firmelor de administrare a portofoliilor individuale ale clienţilor, plafonul de garantare
- 08 Iulie 2004
- Citeste


