Personalitatea unei persoane, modul de a gândi şi de a acţiona nu poate fi schimbat de nimeni, însă, o dată ajuns în vârful carierei profesionale, prin propriile puteri, este foarte greu să te menţii şi deloc uşor să accepţi f
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Lusitanii, în faţa unei premiere absolute
Portugalia - Olanda După mai bine de două săptămâni de la start, Campionatul European de fotbal din Portugalia se apropie, cu paşi repezi, de final. Mai sunt doar trei meciuri (semifinalele şi finala) şi vom cunoaşte numele noii regine a Europei. Spre s
- 30 Iunie 2004
- Citeste
"Doresc să infirm anumite speculaţii..."
Sunt cuvintele lui Florian Fiţ, preşedintele Minerului Ştei, exprimate, ieri ,în cadrul unei discuţii amicale, referindu-se la mai multe zvonuri legate de viaţa echipei pe care o conduce, adăugând: "evident iubitorii fotbalului şteian nu trebuie tră
- 30 Iunie 2004
- Citeste
S-a găsit soluţia salvatoare?
La o zi după întâlnirea reprezentanţilor FC Oradea cu conducerea oraşului şi judeţului, încheiată fără nici un rezultat, cei implicaţi în destinele clubului susţin că s-a făcut rost de bani pentru ca echipa să p
- 30 Iunie 2004
- Citeste
HCM Oradea s-a pregătit la Sighişoara
O grupă de la HCM Oradea, alcătuită din jucători născuţi în anii 1990 şi 1991, a participat, zilele trecute, la "Cupa Turnului", un turneu amical desfăşurat la Sighişoara, la care au luat parte formaţii din întreaga ţară. L
- 30 Iunie 2004
- Citeste
Trofeul "D&C" a fost reprogramat
La începutul lunii viitoare, în perioada 3-6 iulie, CS Voinţa Oradea ar fi trebuit să organizeze un nou turneu de tenis de câmp dotat cu Trofeul "D&C". Cum reprezentanţii partenerului oficial al întrecerii lipsesc din ţară în perioada respectiv&
- 30 Iunie 2004
- Citeste
Rone Szatmary a câştigat Cupa Sarmis
Aflată într-o scurtă vacanţă la Lupeni, tenismana orădeană Rone Szatmary n-a scăpat prilejul de a se înscrie la un concurs desfăşurat în zonă, mai precis la Deva. Sportiva clubului Voinţa Oradea, pregătită de Mucenic
- 30 Iunie 2004
- Citeste
La recoltarea orzului s-a trecut de jumătate
* Din suprafaţa cultivată, în Bihor, cu orz, recoltarea s-a efectuat în proporţie de 55 la sută. * În hambare se află peste 25.000 de tone de orz. * Producţia medie pe hectar (3.400 kg) este în grafic! Cele mai mari producţii sunt î
- 30 Iunie 2004
- Citeste
ANAF a recuperat de la marii datornici 1.709 miliarde lei în două săptămâni
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a recuperat de la marii contribuabili, în perioada 15 - 31 mai, creanţe restante în sumă de 1.709,33 miliarde lei (41 milioane euro. Cea mai mare parte din încasări revin asigurărilor sociale
- 30 Iunie 2004
- Citeste
Eliminarea impozitului pe profitul reinvestit
Va fi sau nu cum s-a cerut? Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a cerut Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să introducă în Codul Fiscal prevederea cu privire la eliminarea impozitului pe profitul brut re
- 30 Iunie 2004
- Citeste


