Conform unui studiu realizat de Asdociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) rezultă că numărul turiştilor care îşi vor petrece vacanţa pe Litoralul Mării Negre este în creştere faţă de de vara lui 2003 cu circa
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Un "colonel" încalcă regulile de circulaţie!
Miercuri seara, în jurul orei 22.00, pe strada Podului, din Oradea, comisarul şef Cozman Mircea Cornel, de 48 de ani, din Oradea, şeful Centrului Medical Judeţean Bihor al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în timp ce conducea autoturismul Ford Escort, cu
- 18 Iunie 2004
- Citeste
Consiliile locale, în plin proces de constituire
De miercuri, au început procedurile de constituire a consiliilor locale în cele 43 de unităţi teritoriale în care nu se mai organizează cel de-al doilea tur de scrutin. Conform Legii 215/2001, a administraţiei publice locale, termenul pentru constituirea consili
- 18 Iunie 2004
- Citeste
Vila şi afacerile contracandidatului la primărie ascund jaful de la Agromec
La Rieni, "pasărea" mălai visează Cu toate că la Rieni gospodarii sunt aşezaţi, oameni liniştiţi şi muncitori, cu un viitor asigurat de una dintre platformele European Drinks, mai sunt unii care cred că ar fi rost de un os de ros! Da` ce zicem os? C
- 18 Iunie 2004
- Citeste
În ajunul turului doi, uUnii îngraşă porcul, iar peste alţii se năruie coteţul
Nu puţini sunt primii gopodari care simt că le fuge pământul de sub picioare, odată cu ultimele zile de mandat. Din fericire, alegătorii ştiu prea bine cu cine au avut de-a face timp de patru ani şi câţi dintre cei cărora le-au încredin&
- 18 Iunie 2004
- Citeste
Şcoala de Arte "Francisc Hubic", la sfârşit de an şcolar
Şcoala de Arte "Francisc Hubic" a organizat, marţi, 15 iunie, vernisajul expoziţiei de sfârşit de an, urmat de un amplu spectacol de muzică şi o paradă a modei. Expoziţia s-a desfăşurat la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia" şi
- 18 Iunie 2004
- Citeste
Gabriel Liiceanu s-a întâlnit cu cititorii orădeni
Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, s-a aflat joi, 17 iunie, la Oradea, ocazie cu care a avut loc deschiderea oficială a Librăriei Humanitas "Mircea Eliade", precum şi conferinţa cu titlul "Discreţia filosofiei. Alexandru Dragomir şi crasele banalită
- 18 Iunie 2004
- Citeste
Testele naţionale, în ajunul afişării rezultatelor
Candidaţii înscrişi la testele naţionale au susţinut, ieri, ultima probă din concurs, la alegere, istorie sau geografie. Cu toate acestea, elevii nu au scăpat de emoţii, acestea fiind chiar mai intense în aşteptarea rezultatelor finale... La exa
- 18 Iunie 2004
- Citeste
"Cupa Crişul", la haltere
La trei săptămâni după "Naţionalele" de la Bistriţa, unde au obţinut rezultate notabile, halterofilii de la CS Crişul Oradea vor fi angrenaţi într-o nouă competiţie. De această dată, sportivii pregătiţi de Lorencz Miha
- 18 Iunie 2004
- Citeste
Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei
Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei, 17 iunie, a fost proclamată de către Adunarea Generală O.N.U., în 1994 (rezoluţia 49/115). În acelaşi an, a fost adoptată Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea
- 17 Iunie 2004
- Citeste


