În conformitate cu prevederile HG 846/2002, pentru aprobarea Normelor metologice privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, evidenţa şi gestionarea abonamentelor şi biletelor de intrare la spectacole şi prevederile OG 36/2002 privind impozitele şi taxele loc
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Ajutorul şefului de post din Olcea a fost bătut măr
Agresorii i-au furat cătuşele şi staţia radio Ajutorul şefului de Post din comuna Olcea a fost agresat de doi indivizi, miercuri la prânz, în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu, în timpul unei acţiuni obişnuite de prevenire a
- 22 August 2003
- Citeste
Termoficarea se pregăteşte de marea contorizare
Lucrările de pregătire pentru montarea celor peste 1200 de contoare de energie termică la blocuri este în toi. Szabo Ştefan, directorul secţiei de Termoficare - Electrocentrale Oradea, a precizat că 17 echipe lucrează în cartierele Rogerius şi Nuf&
- 22 August 2003
- Citeste
Expo T?th, în satul natal
Lucrările artistului fotograf Ştefan T?th, directorul clubului Fotografic "Nufărul" (A. FIAP), au colindat lumea. Expoziţiile personale au fost deschise în mai multe galerii din diferite ţări ale Europei, Asiei şi Americii. De această dată, artistu
- 22 August 2003
- Citeste
PD şi PNL se regăsesc în ideologia de centru
La conferinţa săptămânală organizată de PD a fost abordată problema alianţei democraţilor cu liberalii. Pentru a împăca şi capra şi varza se preconizează ca noua formaţiune politică să fie condusă la nivel c
- 22 August 2003
- Citeste
Munca la negru scoate peri albi inspectorilor ITM
În perioada 18-26 august, în întreaga ţară se desfăşoară Campania privind identificarea muncii fără forme legale, precum şi modul de respectare a măsurilor privind sănătatea şi securitatea muncii. Şi în Bihor, c
- 22 August 2003
- Citeste
Apă tulbure pentru orădenii de pe malul stâng al Crişului Repede
Lichid vital "îmbunătăţit" cu rugină, argilă şi nisip Locuitorii de pe malul stâng al Crişului Repede, din municipiul Oradea, primesc, de o vreme încoace, la robinete apă tulbure. Mai mulţi locuitori din cartierul Nufărul (de pe
- 22 August 2003
- Citeste
PUR vrea concubinaj cu acte în regulă
Cornuleţ cu lapte pentru toţi copiii Cu prilejul video - conferinţei de presă organizate ieri, preşedintele PUR, Alexandru Retegan, a solicitat ca programul cornul şi laptele şi cel al manualelor gratuite să se extindă şi asupra elevilor î
- 22 August 2003
- Citeste
Ţara Galilor, la prima înfrângere
Pe lângă numeroasele confruntări cu caracter amical desfăşurate în cursul zilei de miercuri, au avut loc şi două partide din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2004, din Portugalia. În grupa a V-a, Islanda a trebuit să se înt
- 22 August 2003
- Citeste
De la 1 septembrie, costul energiei electrice ne goleşte mai mult buzunarele
Populaţia care a optat pentru tariful social la energie electrică va achita, de la 1 septembrie, 1.577 lei/kWh/zi pentru primii doi kilowaţi consumaţi, mai mult cu 235 lei de nivelul valabil în prezent, potrivit noii grile a tarifelor la energie, majorate cu 17,5%. Pentru
- 22 August 2003
- Citeste


