Cetatea Oradea va găzdui, începând de vineri, 3 aprilie, de la ora 16.00, cel mai așteptat eveniment al primăverii: Târgul de Paști Oradea.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Muniție neexplodată descoperită în Săucani
O bombă de artilerie provenind din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit de un localnic din Săucani, comuna Răbăgani, în timp ce ara un teren agricol.
- 02 Aprilie 2026
- Citeste
Clădirea Primăriei și Podul Centenarului - Iluminate în albastru
Pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, astăzi, 2 aprilie, în intervalul orar 20.00 – 23.00, clădirea Primăriei Oradea și Podul Centenarului vor fi iluminate în culoarea albastră – culoare simbol a solidarității față de persoanele cu tulburări din spectrul autist.
- 02 Aprilie 2026
- Citeste
Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări dacice au fost recuperate
Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice, furate în urmă cu mai bine de un an dintr-un muzeu din Olanda, au fost recuperate. Obiectele de tezaur național au fost prezentate publicului de autorităţile olandeze după anunţul recuperării lor, într-o conferinţă de presă la care au participat jurnalişti olandezi şi din presa internaţională.
- 02 Aprilie 2026
- Citeste
Bugetele locale trebuie adoptate în termen şi transparent - Circulară către primării
Prefectul Marcel Dragoș solicită primarilor din Bihor să adopte bugetele locale pentru anul 2026 în termenul legal de 45 de zile de la adoptarea bugetului de stat. De asemenea, el le cere primarilor să respecte procedura de transparenţă decizională, care prevede definitivarea bugetelor în termen de 15 zile de la adoptarea bugetului naţional şi lansarea lui în dezbatere publică.
- 01 Aprilie 2026
- Citeste
Universitatea din Oradea - Încă un laborator modern de Automatică
Departamentul de Ingineria Sistemelor Automate și Management din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (FIETI) are, de acum, încă un laborator nou și modern. Investiția a fost realizată în parteneriat cu firma Golde Oradea.
- 01 Aprilie 2026
- Citeste
Concursul Național „Știu și aplic” - Cine sunt câștigătorii?
La Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, a avut loc recent faza județeană a Concursului Național „Știu și aplic”- securitatea şi sănătatea în muncă se deprind pe băncile şcolii”, având ca obiectiv principal încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei numită securitate şi sănătate în muncă.
- 01 Aprilie 2026
- Citeste
Rezultatele simulării la Limba și literatura română: Șapte note de 10
Peste patru mii de elevi bihoreni au susținut probele scrise, în 133 de centre de examen. La Limba și literatura română au obținut note peste 5, 66,26% iar la matematică, 62,83%.
- 01 Aprilie 2026
- Citeste
Duminică, 5 aprilie 2026 - Maslu și evenimente de suflet la mănăstire
Cu aleasă bucurie duhovnicească și cu smerită chemare către rugăciune, în ziua de 05 aprilie, în prima duminică a lunii, după frumoasa tradiție, la Sfânta Mănăstire Izbuc se va săvârși Taina Sfântului Maslu, însoțită de rugăciuni de dezlegare și binecuvântare, spre întărirea sufletească și trupească a tuturor credincioșilor.
- 01 Aprilie 2026
- Citeste
Nunta de Aur - 20 de cupluri premiate
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 1 aprilie, cele 20 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”.
- 01 Aprilie 2026
- Citeste


