Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața, miercuri dimineața, după ce a fost acroșat de un autoturism în localitatea Șoimi. În momentul producerii accidentului, victima circula pe carosabil.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Un bărbat, de 54 de ani, din Oradea, a ajuns în spatele gratiilor - Șofer prins băut și cu permisul suspendat
Un orădean a fost reținut de polițiștii rutieri, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea cu permisul anulat și sub influența alcoolului.
- 04 Februarie 2026
- Citeste
Cei doi suspecți au fost prinși de polițiști, în trafic - Furt dintr-un magazin din Beiuș
Doi bărbați, care au furat dintr-un magazin din Beiuș bunuri în valoare de 1.700 de lei, au fost identificați și reținuți de polițiști.
- 04 Februarie 2026
- Citeste
Alocațiile, indemnizațiile și stimulentul de inserție - Banii vor fi virați mai devreme
Plățile pentru alocația de stat, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție, aferente lunii ianuarie 2026, vor fi efectuate în avans.
- 03 Februarie 2026
- Citeste
Rubrica pensionarului. Legea spune 45 de zile, pensionarii așteaptă luni întregi - Statul ignoră propriile termene
Deși Legea 360/2023 este clară, realitatea din teren arată o altă față a administrației publice: întârzieri de luni de zile, lipsă de comunicare și pensionari prinși într-un hățiș birocratic fără explicații.
- 03 Februarie 2026
- Citeste
Tradiții și comunități locale - Ziua Zonelor Umede
Pentru al treisprezecelea an la rând, echipa Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri se bucură de activități educaționale desfășurate în colaborare cu Cercul de Acvaristică Beiuș / Palatul Copiilor Oradea.
- 03 Februarie 2026
- Citeste
Zeci de radare pe șosele și o aeronavă fără pilot - Acțiune europeană Roadpol Speed
Peste opt sute de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, depășind limitele legale de viteză, au sancționați de polițiștii rutieri din Bihor, în cadrul acțiunii europene Roadpol Speed. 72 dintre aceștia, care reprezentau un pericol, au fost scoși din trafic.
- 03 Februarie 2026
- Citeste
Bilanţ pe anul 2025 al Direcției Economice din Primăria Oradea - Investiţii de peste un miliard de lei
Suma alocată de Municipiul Oradea pentru investiţii în 2025 a depășit un miliard de lei, înregistrând o creştere de peste 37% față de anul anterior. Bugetul final a fost, de asemenea, la un nivel record, cu încasări de 2,78 miliarde lei, execuţia bugetară fiind de 1,68 miliarde lei.
- 03 Februarie 2026
- Citeste
La Muzeul Memorial „Ady Endre” - Vânătoare de comori
Activitatea se va desfășura în perioada 9–28 februarie și se adresează elevilor din învățământul gimnazial și liceal.
- 03 Februarie 2026
- Citeste
Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, au fost recepţionate lucrările de renovare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a participat, săptămâna trecută, la recepția lucrărilor de reabilitare a Liceului Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, la invitația primarului Ioan Todoca.
- 03 Februarie 2026
- Citeste


