La Editura „TipoMoldova” din Iași , în colecția „Opera omnia”- Poeți contemporani – a văzut lumina tiparului cel de-al 21-lea volum al scriitorului (poet, prozator, publicist) Alexandru Sfârlea, în excelente condiții grafice.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Lecturǎ, bucurie şi învingerea propriilor limite - Zeci de studenți, la „Un minut de lectură”
La Biblioteca Universitǎții din Oradea, a avut loc, zilele trecute, manifestarea „Un minut de lectură”, coordonatǎ de Asociația Kiwanis Art Oradea (KAO). La ea au luat parte câteva zeci de studenți de la specializǎrile Istorie, Relații Internaționale şi Studii Europene, Studii de Securitate, Ştiințe Politice şi Jurnalism, Arte Vizuale şi Muzicǎ.
- 20 Noiembrie 2025
- Citeste
În perioada 24-29 noiembrie, la Oradea - Festivalul Fux
În perioada 24–29 noiembrie, Trupa Lilliput a Teatrului Szigligeti organizează, pentru a șaptea oară, Fux Feszt – Festivalul Teatrelor Maghiare Profesioniste de Păpuși din Transilvania.
- 20 Noiembrie 2025
- Citeste
Buletin de avertizare fitosanitar - Tratament pentru sâmburoase şi seminţoase
Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul care se aplică în perioada de toamnă, la căderea frunzelor, având ca scop combaterea formelor de rezistență ale agenților fitopatogeni (monilioză, bacterioză, antracnoză, ciuruire) la speciile sâmburoase (prun, cais, piersic, cireș, vișin) și semințoase (măr, păr, gutui).
- 20 Noiembrie 2025
- Citeste
Polițiștii bihoreni îi acuză că au introdus date false în sistemul integrat pentru păduri și au tăiat, ilegal, arbori - Șapte angajați ai unui ocol silvic, reținuți
Nouă mandate de percheziție au fost puse în executare, miercuri, de polițiștii bihoreni, sub coordonarea unui procuror, la sediul unui ocol silvic din Oradea și la domiciliile a șapte bărbați din Ineu, Oșorhei, Sânmartin și Hidișelu de Sus, toți angajați ai ocolului silvic respectiv.
- 20 Noiembrie 2025
- Citeste
Șofer cu permisul anulat, reținut
Un șofer a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea cu permisul anulat.
- 20 Noiembrie 2025
- Citeste
Accident șocant - Tânăr în scaun cu rotile, ucis în parcarea unui centru medical
Un bărbat de 27 de ani, aflat în scaun cu rotile, și-a pierdut viața, un tânăr de 18 ani, și el tot în scaunul cu rotile, a fost rănit grav și o asistentă medicală a suferit leziuni mai ușoare, în urma unui accident produs în parcarea unui centru medical din Cordău.
- 20 Noiembrie 2025
- Citeste
Universitatea din Oradea - Studenții străini, în vizită la Salina Turda
Peste 100 de studenți internaționali din cadrul Universităţii din Oradea au fost, la sfârșitul săptămânii trecute, în vizită la Salina Turda.
- 19 Noiembrie 2025
- Citeste
Studenții și cadrele didactice s-au implicat activ în cea de-a IV-a ediție - Viitorii silvicultori, în proiectul „Bihorul Plantează”
Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră din cadrul Facultății de Protecția Mediului, a Universității din Oradea, a participat la acțiunile de plantare organizate în cadrul celei de-a IV-a ediții a proiectului „Bihorul Plantează”, un demers amplu dedicat regenerării pădurilor și implicării comunității în protecția mediului.
- 19 Noiembrie 2025
- Citeste
Premiera filmului documentar - „Deasupra capului meu”
În Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, miercuri, 26 noiembrie, ora 17.00, va avea loc premiera filmului documentar „Deasupra capului meu”, regizor și producător Tudor Chirilă.
- 19 Noiembrie 2025
- Citeste


