Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea a anunţat că este în căutarea unui nou furnizor de energie electrică, după ce actualul furnizor a majorat tariful cu 20% începând cu data de 1 februarie.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
În 2016, mai puţine tâlhării, furturi sau înşelăciuni - Poliţia bihoreană, la bilanţ
Ieri a avut loc activitatea de evaluare a activității desfășurate de polițiștii bihoreni în anul 2016
- 01 Februarie 2017
- Citeste
Program simfonic cu lucrări de mare popularitate - Omul-orchestră, pe scena Filarmonicii
Melomanii sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 19.00, la Filarmonica Oradea, la un nou concert simfonic
- 01 Februarie 2017
- Citeste
Garda de Mediu Bihor, bilanţ pe 2016 - Amenzi şi acţiuni educative
Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat, în al patrulea trimestru al anului 2016, un număr total de 360 de inspecţii, dintre care 212 inspecţii planificate, conform planului anual de controale şi 148 inspecţii neplanificate.
- 01 Februarie 2017
- Citeste
Nemulţumiri faţă de modificarea legilor justiţiei - Protest în Piaţa Unirii
Peste 3.000 de orădeni s-au adunat ieri seară în Piaţa Unirii nemulțumiți de adoptarea de către guvern a ordonanțelor privind modificarea codurilor penale și a proiectului de lege privind grațierea
- 01 Februarie 2017
- Citeste
Definitivat 2017 în Bihor. Etapa eliminatorie, inspecţia la clasă - Sute de profesori la start
Examenul național de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, va avea o mulțime de noutăți față de anul trecut. Cei 249 de educatori și profesori înscriși în Bihor pentru acest examen vor da proba scrisă în vacanța de primăvară, iar media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu trebuie să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probe.
- 31 Ianuarie 2017
- Citeste
Poliția Locală Oradea a aplicat anul trecut amenzi de 2,8 milioane lei - Fără gunoaie şi cerşetori
Poliţia Locală Oradea şi-a prezentat marţi raportul de activitate pe anul 2016, un an la finalul căruia reprezentanţii acestei instituţii au putut spune că „nu s-au plictisit deloc”. În 2016, agenţii Poliţiei Locale au aplicat 19.114 sancţiuni, din care 7.131 avertismente şi 11.983 amenzi în sumă totală de 2,8 milioane lei. Obiectivele vizate în continuare sunt imaginea, curățenia și calitatea vieții în Oradea.
- 31 Ianuarie 2017
- Citeste
Majoritatea fragilă din CJ nu reuşeşte să treacă la vot propunerile conducerii - Proiecte respinse de opoziţie
Noul an nu a adus schimbări în şedinţele Consiliului Judeţean Bihor, majoritatea fragilă aflată la „guvernare” fiind blocată de „opoziţia constructivă” a liberalilor. Ieri, profitând de absenţa social-democratului Gheorghe Ţara, consilierii PNL au respins 11 dintre cele 24 de proiecte de pe ordinea de zi, printre care documentaţia tehnico-economică pentru construcţia unui nou terminal la Aeroportul Oradea.
- 31 Ianuarie 2017
- Citeste
Beneficii pentru copilul foarte mic - Educaţia timpurie prin teatru
Peste 20 de cadre didactice, educatori, profesori, pedagogi şi psihopedagogi, alături de părinţi şi de actori ai trupei Arcadia, au participat la conferinţa „Educația timpurie prin teatru” susţinută la Oradea în cadrul Mini Fest 2017.
- 30 Ianuarie 2017
- Citeste
Opere de Bartók şi Stravinski, programate în februarie - M Studio a deschis sezonul de teatru dans
Sâmbătă, 28 ianuarie, la Teatrul Szigligeti a avut loc spectacolul de teatru-dans „Cel bun, cel rău și mama m**ii”, în regia coregrafului Fehér Ferenc, prezentat de celebra trupă M Studio din Sfântu Gheorghe. Spectacolul comic s-a bucurat de aprecierea orădenilor şi a deschis „sezonul” de teatru-dans, luna februarie aducând alte două spectacole de gen, renumite, la Oradea.
- 30 Ianuarie 2017
- Citeste


