În perioada 30-31 iulie a.c., Clubul Sportiv Velo Sport Oradea a organizat a şasea ediţie a celui mai spectaculos concurs de ciclism montan din judeţul Bihor denumit „Cupa Crater XCO”. Competiţia a avut loc lângă Avenul de pe Dealul Şomleului (popular prin denumirea „Crater”), din apropierea localităţii Betfia.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Orădenii sunt invitaţi la Teatrul Regina Maria - Microstagiunea de vară
Deşi perioada concediilor nu a luat sfârşit, orădenii sunt poftiţi, în luna august, să se răcorească în Sala Mare a Teatrului Regina Maria sau în Sala Arcadia, cu o porţie de râs sau o reprezentaţie pentru copii. Luna august anunţă şi revenirea spectacolului „În inima nopţii - Episodul Lear”, care se va juca în Cetatea din Oradea.
- 04 August 2016
- Citeste
Stadiul reabilitării fațadelor la clădirile din centrul istoric - Renasc monumentele
Zilele trecute, au fost date jos schelele de pe una dintre faţadele Palatului Moskovits Miksa, clădire aflată în proces de reabilitare. Cei care trec pe Corso pot astfel să admire detalii impresionante pictate pe un fond în tonuri de albastru. Lucrările au început în luna ianuarie a acestui an, întreaga clădire urmând să fie reabilitată până în luna iulie a anului 2017.
- 03 August 2016
- Citeste
În 15 august, pe Podul Sfântul Ladislau - Se redeschide circulația rutieră
În sfârșit, o veste bună! Podul Sfântul Ladislau, din centrul Oradiei, se va redeschide, pietonal și rutier, luni, 15 august. Contactați telefonic, reprezentanții municipalității ne-au dat asigurări că lucrările sunt finalizate în proporție de 99%.
- 03 August 2016
- Citeste
Debitul râului Crişul Repede, dublu faţă de media lunii august - Viituri în Bihor
Precipitațiile excesive căzute în ultimele zile au provocat inundații pe Valea Poicu și creșteri de niveluri pe Crișul Repede, a anunţat, ieri, ABA Crişuri. În Bihor, în zona Bratca, ploile torenţiale au dus la scurgeri masive de ape de pe versanţi, autorităţile locale intervenind cu utilaje pentru deblocarea drumurilor.
- 03 August 2016
- Citeste
Campioana olimpică la maraton, Constantina Diță - În vizită la Asociația SOS Autism Bihor
La sfârșitul lunii iulie, Asociația SOS Autism Bihor a primit vizita sportivei Constantina Diță, campioană olimpică în 2008 la Jocurile Olimpice de la Beijing. Cu prilejul vizitei sale, atleta a oferit în dar conducerii asociației o poză cu autograf, reprezentând victoria sa de la Beijing.
- 03 August 2016
- Citeste
Numărul persoanelor infectate cu HIV s-a dublat în ultimii ani - O prioritate locală
Numărul persoanelor infectate cu HIV se află în creştere, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Bihor. Concomitent, în România acţiunile de informare şi prevenire a răspândirii infecţiei sunt în scădere. Din nefericire, infectarea s-a răspândit în rândul persoanelor tinere, cu studii superioare, inclusiv în rândul celor cu studii medicale.
- 02 August 2016
- Citeste
47 de cupluri au fost premiate - Nunta de aur, la o nouă ediţie
În sala festivă "Traian Moşoiu", Primăria Oradea, prin Compartimentul de Stare Civilă, a organizat, zilele trecute, a treia festivitate de premiere din anul 2016 a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au domiciliul în municipiul Oradea. Festivitatea a fost organizată în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 68/2008.
- 02 August 2016
- Citeste
Cu o avanpremieră de bun augur - Un nou teatru independent la start
Un nou teatru independent se pregăteşte să-şi deschidă larg porţile în Oradea, la finele lunii august. Studio Act va avea lansarea oficială în cadrul unui festival de patru zile, în care orădenii vor putea viziona şi prima producţie. Este vorba despre spectacolul „Reasons to be pretty”, a cărui avanpremieră s-a bucurat de aprecieri critice şi de entuziasmul publicului.
- 02 August 2016
- Citeste
Peste 5.000 de orădeni au datorii la bugetul local - „Lista ruşinii” actualizată
Direcţia Economică a Primăriei Oradea a publicat, ieri, listele revizuite ale contribuabililor, persoane fizice şi persoane juridice, care au restanţe la plata obligaţiilor fiscale. Faţă de acum o lună, lista persoanelor fizice care au datorii la bugetul local s-a redus cu 30 de orădeni, în timp ce de pe lista persoanelor juridice au fost scoase doar trei agenţi economici.
- 01 August 2016
- Citeste


