La Beiuș, Zilei Internaționale a Femeii i-au fost dedicate mai multe evenimente, totul începând vineri, 7 martie, când Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură Beiuș au oferit celor care ne sunt mame, fiice, bunici, soții, prietene sau colege un frumos spectacol, care a cuprins șlagăre românești celebre, în interpretarea membrilor Filarmonicii Arad.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Un bărbat, care conducea o autoutilitară sub influența alcoolului, a provocat un accident - Șoferi băuți și fără permis
Șoferul unei autoutilitare a provocat un accident rutier, soldat, din fericire, fără victime, după ce s-a urcat băut la volan. Un alt bărbat a fost prins de polițiști, tot băut, dar și fără permis, refuzând recoltarea de probe biologice.
- 13 Martie 2025
- Citeste
Șoferul care a provocat accidentul de pe DN76, reținut
Polițiștii l-au identificat și reținut pe șoferul care, marți, a provocat un accident rutier pe drumul Oradea – Beiuș, în urma căruia un bărbat a fost rănit și transportat la spital. Vinovatul este un bărbat de 49 de ani din județul Hunedoara, care nu are permis de conducere.
- 13 Martie 2025
- Citeste
Cum puteți obține un credit fără comisioane în 2025?
Tabloul economic general al anului 2025 și previziunile făcute în această sferă, ne determină să oferim o atenție mai mare clauzelor contractuale atunci când vorbim de accesarea unui împrumut. Alegerea unui credit sigur și fără comisioane reprezintă o decizie financiară inspirată pentru oricine dorește să-și îndeplinească obiectivele personale sau profesionale, prin opțiuni favorabile și care să ofere stabilitate financiară pe termen lung.
- 13 Martie 2025
- Citeste
Cod portocaliu de vijelii în jumătate de țară
România este lovită de vreme severă. Meteorologii au emis avertizări de intensificări puternice ale vântului, averse și grindină pentru aproape toată țara.
- 13 Martie 2025
- Citeste
Concurs național pentru elevii pasionați de istorie - Au început înscrierile la Problema Solvenda Romania
Elevii de liceu din toată țara se pot înscrie, până la 31 martie, în competiția națională Problema Solvenda Romania, un concurs unic de soluționare a studiilor de caz istorice, ajuns la cea de-a 10-a ediție. Finala va avea loc în 24 mai, la Cluj-Napoca.
- 12 Martie 2025
- Citeste
Focar de febră aftoasă la graniţa de vest - Măsuri luate în Bihor
În contextul epidemiologic internațional determinat de apariția și evoluția recentă în Ungaria a unui focar de febră aftoasă, Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor, întrunit miercuri la Oradea, a adoptat un plan de măsuri ce va fi pus în aplicare la nivelul judeţului.
- 12 Martie 2025
- Citeste
ITM Bihor. Raport pe luna februarie - Amenzi de peste 400.000 lei
În luna februarie, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, au fost controlate 185 unităţi, fiind aplicate 263 de sancţiuni contravenţionale, din care 32 amenzi în cuantum de 423.500 lei şi 231 avertismente.
- 12 Martie 2025
- Citeste
Parteneriat universitar pe axa Oradea – Padova – Alicante - Regal cultural european
La începutul lunii aprilie, 36 de invitați, studenți și profesori din Padova și Alicante, vor avea parte de un spectacol folcloric inedit și vor viziona și dezbate docudrama istorică „Avram Iancu, împotriva imperiului” la deschiderea oficială a programul mixt intensiv „Teme și metode de cercetare în istorie și filologie”.
- 12 Martie 2025
- Citeste
Vernisajul expoziției itinerante - Bihorul între două lumi (aprilie–august 1919)
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal anunță itinerarea expoziției de fotografie „Bihorul între două lumi (aprilie–august 1919)”, care va fi deschisă astăzi, 13 martie, în spațiul Atrium al Bibliotecii Naționale a României (București, B-dul Unirii nr. 22), de la ora 14.00.
- 12 Martie 2025
- Citeste


