Gesturile mici, făcute din inimă, ajung acolo unde poate cuvintele nu vor ajunge nicodată.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
În primele zile de la integrarea în Spaţiul Schengen - Peste 32.000 de persoane, verificate în aplicaţia eDAC
Peste 32.000 de persoane au fost verificate în aplicaţia eDAC în primele zile de la integrarea în Spaţiul Schengen, informează Poliţia de Frontieră Română, într-un comunicat de presă.
- 07 Ianuarie 2025
- Citeste
Ce vacanțe mai au elevii până la sfârșitul anului școlar - Se reiau cursurile
Elevii se întoarc la cursuri azi, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă va avea o săptămână şi va avea loc în perioada 10 februarie - 2 martie, după cum vor decide Inspectoratele şcolare judeţene şi cel al municipiului Bucureşti.
- 07 Ianuarie 2025
- Citeste
Credincioșii au luat parte, luni, la slujba de sfințire a apei - Botezul Domnului
Mii de credincioși au participat, luni, la sfinţirea cea mare a apei, care se face o singură dată în an, în 6 ianuarie, şi simbolizează Botezul Domnului în Apele Iordanului.
- 07 Ianuarie 2025
- Citeste
Înscrieri până în 27 ianuarie - Permis pentru viitor tinerilor din medii defavorizate
Tinerii din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii de șoferi pentru orice categorie de permis de conducere.
- 07 Ianuarie 2025
- Citeste
Boboteaza, la Beiuș: apele Văii Nimăiești, sfințite pentru a zecea oară
Sfințirea apelor Văii Nimăiești, cutumă inițiată în anul 2016 de Preasfinția Sa Sofronie Drincec, episcopul Oradiei, a devenit un eveniment așteptat, cu bucurie duhovnicească, de întreaga obște a credincioșilor ortodocși beiușeni.
- 07 Ianuarie 2025
- Citeste
Mașină în flăcări, la Nojorid
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, duminică, 5 ianuarie, în jurul orei 11.15, când, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, pompierii Detașamentului 1 Oradea au fost alertați pentru stingerea unui incendiu produs la o mașină aflată în mers la ieșirea din Nojorid.
- 07 Ianuarie 2025
- Citeste
Astăzi, 6 ianuarie, sfinţirea cea mare a apei - Boboteaza la români
În suita Sărbătorilor de Iarnă, ziua de 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Botezul Sfânt, a fost dintotdeauna la mare cinste.
- 06 Ianuarie 2025
- Citeste
Mircea Mălan, ales președinte interimar al Consiliului Județean Bihor
În cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, Mircea Mălan a fost ales vineri, 3 ianuarie, prin votul consilierilor județeni, președinte interimar al Consiliului Județean Bihor. Acesta a fost ales cu unanimitate de voturi de către cei 33 de consilieri prezenți.
- 03 Ianuarie 2025
- Citeste
Tânăr prins la volan sub influența drogurilor - Șofer reținut
Un tânăr a fost reținut de polițiștii din Bihor, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.
- 03 Ianuarie 2025
- Citeste


