Păpuşi, ursuleţi de pluş, maşinuţe, cărţi de colorat şi multe alte jucării pot fi întâlnite în aceste zile la cea de-a treia ediţie a Festivalului Copiilor, care a debutat ieri, în Orăşelul copiilor. Banii ce se vor strânge în urma vânzării acestora vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unor aparate necesare unor copii bolnavi.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Seria secundă din Liga a II-a la fotbal
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Al treilea succes pentru juniorii bihoreni
Selecţionata Bihorului a obţinut a treia victorie consecutivă în Campionatul selecţionatelor judeţene under 16, pe terenul omologilor de la Satu Mare.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Ziua Oradiei, de la independenţă la eliberare
Marţi, 12 octombrie, Ziua Oradiei va fi marcată printr-un program care cuprinde şedinţa festivă a Consiliului Local, premierea olimpicilor orădeni, ceremonial militar, depuneri de coroane la statuia Ostaşului Român şi la statuia lui Aurel Lazăr, precum şi un concert de muzică populară.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Cursuri de teatru pentru copii şi adolescenţi
Elvira Rîmbu, actriţă la Teatrul de Stat Oradea, absolventă a Institutului de Film şi Teatru din Moscova, Rusia, organizează, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" din Oradea, cursuri de teatru pentru copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, dar se fac şi excepţii.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Start la campania de plantări
Campania de plantări de toamnă a debutat, ieri, când angajaţii Primăriei Oradea au ieşit în teren şi au săpat, plantat şi udat primii arborii. Lor li s-au alăturat şi funcţionarii ASCO, dar şi 27 de agenţi ai Poliţiei Comunitare Oradea.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Kîrgîzstanul organizează alegeri legislative
Kîrgîzstanul îşi alege mâine deputaţii, în cadrul unui scrutin ce va marca apariţia primei democraţii parlamentare din Asia Centrală şi stabilizarea acestei foste republici sovietice, dar care va avea loc sub ameninţarea unor noi violenţe politice şi etnice.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Israelul achiziţionează avioane din SUA
Israelul a semnat un contract cu Statele Unite pentru achiziţionarea a 20 de avioane de vânătoare F-35, anunţă surse oficiale citate de AFP.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Toni Braxton are datorii uriaşe
Cântăreaţa americană Toni Braxton a anunţat, joi, că are datorii uriaşe şi a iniţiat o procedură juridică prin care a cerut să fie plasată sub incidenţa legii falimentului, informează contactmusic.com.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste
Pink şi Michael Jackson, cei mai buni artişti solo din toate timpurile
Michael Jackson şi Pink au fost desemnaţi cei mai buni artişti solo din toate timpurile, în urma unui sondaj organizat de platforma online MySpace.com, informează contactmusic.com.
- 08 Octombrie 2010
- Citeste


