La începutul acestei săptămâni, municipalitatea a început montarea unor stâlpi în Parcul Seleuş, cu scopul de a asigura iluminatul public în zonă.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Mult a fost, puţin a rămas - Proiectul Big Build 2010 se apropie de final
Maratonul construirii celor 12 locuinţe de tip habitat din Beiuş a intrat pe ultima sută de metri. Roadele muncii celor peste 150 de voluntari sunt tot mai vizibile, iar bucuria viitorilor beneficiari, tot mai mare.
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Nivelul de alcalinitate al Dunării, superior valorii normale
Fluxul toxic provocat de noroiul roşu deversat în urma unui accident industrial în Ungaria a atins ieri dimineaţa Dunărea, ameninţând ecosistemul fluviului, cu un nivel de alcalinitate ce depăşeşte uşor valorile normale.
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Egalizarea vârstei de pensionare, în favoarea femeilor
Secretarul general al PDL Bihor, Mircea Matei, consideră că declaraţiile făcute de social-democraţi şi liberali cu privire la Legea pensiilor sunt, de fapt, "un populism ieftin", deoarece "nu atacă fondul problemei şi nu vin cu soluţii concrete".
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Suspendarea preşedintelui nu va fi posibilă
Secretarul general al PDL Bihor, Mircea Matei, a declarat, ieri, că suspendarea din funcţie a preşedintelui nu va fi posibilă. "Iniţiativa lui Crin Antonescu şi a lui Victoraş Ponta nu are şanse de reuşită, din cauza procedurii", a afirmat Matei.
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Circulaţia tramvaielor înspre Nufărul, reluată parţial
Cele două macazuri automate au fost montate în aceste zile în staţia de tramvai din zona Casei de Cultură. Astfel, în cursul acestei dimineţi, circulaţia tramvaielor spre şi dinspre Nufărul va putea fi reluată, parţial, doar folosind ruta Gara Centrală - Pod CFR şi retur. Ieri, unul dintre macazuri încă nu funcţiona, iar o parte dintre linii nu erau montate.
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Agenda culturală
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Alex şi Elena cântă azi pentru orădeni
Programul organizat în cadrul Toamnei orădene continuă astăzi, 8 octombrie, de la ora 18.00, cu un concert în parcarea de pe strada Independenţei, susţinut de Boom Box (Oradea), David Bryan (Marea Britanie).
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
N-au "pansat" decât o vară - Consiliul judeţean se leapădă de halate şi se spală pe mâini
Conducerea Consiliului Judeţean Bihor a recunoscut ieri, oficial, că este incapabilă să gestioneze problemele judeţului. Dovada amatorismului preşedintelui CJ Bihor, Radu Ţîrle, a fost confirmată ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a CJ Bihor, când a acceptat, fără nicio obiecţie, să introducă pe ordinea de zi o informare privind solicitarea Primăriei Oradea de a primi în administrare Spitalul Judeţean Bihor. Mai mult, această informare a fost transformată într-un proiect de hotărâre votat în masă de consilierii judeţeni, cu o singură excepţie, Mihai Bar. Aleşii s-au simţit uşuraţi că această mare responsabilitate le-a fost luată de pe umeri şi, în doar câteva minute, s-au spălat pe mâini de orice viitoare bătaie de cap pe care le-ar da-o administrarea unităţii sanitare.
- 07 Octombrie 2010
- Citeste
Reîncepe lupta pentru Euro 2012
Astăzi şi mâine se vor disputa partidele din runda a treia a preliminariilor Campionatului European din Polonia şi Ucraina. Cele mai interesante partide se anunţă a fi duelurile Germania - Turcia (grupa A), Irlanda - Rusia (grupa B), Portugalia - Danemarca (grupa H), dar nici meciurile de mâine Franţa - România (grupa D) sau Israel - Croaţia (grupa F) nu sunt cu nimic mai prejos.
- 07 Octombrie 2010
- Citeste


