Luceafărul Oradea rămâne lideră în seria a 5-a a Ligii a III-a la fotbal, după ce a câştigat, pe terenul din Borş, cel de-al treilea meci susţinut de la începerea campionatului. Ieri, echipa orădeană a câştigat la limită, 1-0 (1-0), meciul cu ACS Recaş. Victoria este cu atât mai preţioasă cu cât a fost obţinută în faţa unei echipe puternice, care în sezonul trecut a ratat "la mustaţă" promovarea în liga secundă, în dauna arădenilor de la ACU.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Trenuri repuse în circulaţie
Începând de luni, vor fi repuse în circulaţie trenurile accelerate 1945 şi 1948, pe ruta Timişoara Nord - Arad - Oradea şi retur. Astfel, vor fi repuse: trenul accelerat 1945, cu plecare din Timişoara Nord la ora 7.30 şi sosire în Oradea la ora 10.43, şi trenul accelerat 1948, cu plecare din Oradea la ora 16.47 şi sosire în Timişoara Nord la ora 20.14. Informaţii despre circulaţia trenurilor se pot obţine la numărul de telefon 021/9521 sau pe site-ul www.cfrcalatori.ro.
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Prima pagină
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
O treime dintre belgienii francofoni vor pregătirea scindării ţării
Peste o treime dintre valoni consideră că este timpul să se pregătească divizarea Belgiei într-un stat francofon independent şi Flandra. Dintre persoanele intervievate, 46 % se opun acestei propuneri, iar 17,7 % nu se pronunţă.
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Un meci sub semnul revanşei - ACU Arad - FC Bihor
În urmă cu o săptămână, FC Bihor s-a împiedicat acasă (0-0) de o nou promovată, Voinţa Sibiu. Astăzi, gruparea bihoreană va întâlni în deplasare o altă echipă venită din eşalonul trei, ACU Arad, dornică să se răzbune după neplăcerile create de "roş-albaştri" la finalul sezonului 2008-2009, când a fost nevoită să părăsească liga secundă. Partida va avea loc astăzi, de la ora 11.00 pe arena arădeană Motorul.
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Programul etapei în seria a II-a
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Portarul Brăneţ a semnat cu Oţelul Galaţi
Portarul Cristian Brăneţ, care era jucător liber de contract, a semnat, vineri, un acord pe un an cu gruparea Oţelul Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Selecţie la fotbal
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Agenda culturală
- 10 Septembrie 2010
- Citeste
Comuna Lugaşu de Jos, în sărbătoare
- 10 Septembrie 2010
- Citeste


