Prefectul Dumitru Țiplea a dispus, în completarea măsurilor de carantinare, monitorizarea operațiunilor de salubrizare în localitățile Fânațe și Câmpani, prin Garda de Mediu Bihor.

Prefectul Dumitru Țiplea a dispus, în completarea măsurilor de carantinare, monitorizarea operațiunilor de salubrizare în localitățile Fânațe și Câmpani, prin Garda de Mediu Bihor.
O femeie de 76 de ani, declarată moartă de către un poliţist, a început să se mişte a doua zi, când rudele se pregăteau să o aşeze în sicriu. Bătrâna a fost privegheată o noapte întreagă de apropiaţi, după ce poliţistul din localitate a declarat-o moartă şi i-a anunţat familia.
Noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor a anunţat ieri reorganizarea a şapte instituţii din subordine. Potrivit vicepreşedintelui Călin Gal, cele şapte instituţii vizate pierd 70% din personal, în total, suma ce va fi economisită ridicându-se la aproximativ 1,2 milioane de euro pe an.
Strada Sovata a fost asfaltată pe tronsonul cuprins între girația de lângă Podul Carol (zona magazinului Profi) înspre Podul Densusianu, până la intersecția cu strada Aluminei, urmând ca intersecția cu str. Aluminei să fie gata în cursul săptămânii viitoare.
Consiliul Județean Bihor pregătește semnarea a trei protocoale de colaborare cu Primăriile Aleșd, Beiuș și Sânmartin pentru realizarea centurilor ocolitoare a acestor localități.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că pentru a se realiza schimbarea la faţă a judeţului, trebuie ca administraţiile locale să se implice. Pentru a-i „încuraja”, conducerea CJ Bihor propune 12 indicatori de performanţă pe baza cărora vor fi făcute alocările de fonduri către primării anul viitor.
Arta culinară a devenit una dintre cele mai distractive activități pentru copiii din Centrul de Zi, educatorii lor organizând o adevărată petrecere în bucătărie.
Salvatorii bihoreni au fost chemați să intervină, azi, în localitatea Dernișoara, unde un copil în vârstă de șapte ani a căzut într-o baltă de pescuit. La fața locului au ajuns mai multe echipaje, inclusiv elicopterul SMURD, însă, din păcate, pentru cel mic nu s-a mai putut face nimic.
Trupul neînsufleţit al actorului George Voinese a fost adus miercuri, 18 noiembrie, în faţa Teatrului Regina Maria, pentru un ultim omagiu. Foştii colegi ai regretatului actor, dar şi alţi artişti care i-au fost prieteni s-au organizat în gărzi de patru persoane, înainte de a-i oferi ultimele aplauze.
11even Experiences Oradea 2020 se mută anul acesta în online, pe platforma Zoom, în perioada 25 noiembrie - 31 decembrie.