Aproape o sută de mii de elevi bihoreni sunt aşteptaţi să se întoarcă în bănci, luni, anul şcolar 2024/2025 debutând în data de 9 septembrie. Autorităţile au verificat mai multe unităţi de învăţământ, au identificat nereguli şi au dispus măsuri de remediere a acestora. În judeţul Bihor, elevii a 33 de unităţi de învăţământ vor merge la şcoală în alte clădiri, instituţiile fiind în reabilitare, în timp ce într-o singură unitate, Colegiul „Onisifor Ghibu” din Oradea, copiii vor frecventa cursurile în două schimburi.
Actualitate
Runda a doua - A început „mica recalculare”
De la 1 septembrie, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a intrat în perioada „micii recalculări”. Cei care au adeverințe care dovedesc că au avut în timpul serviciului sporuri nepermanente pe care au plătit CAS, le pot depune la dosar pentru a le fi recalculată pensia.
- 05 Septembrie 2024
- Citeste
Focul, izbucnit din cauza unui trăsnet, a afectat 25 de hectare de pădure - Incendiul din zona Budureasa-Stâna de Vale a fost lichidat
Incendiul de fond forestier din zona montană dintre localitățile Budureasa și Stâna de Vale, care a izbucnit acum șapte zile şi s-a manifestat într-o zonă greu accesibilă, a fost lichidat marţi. Din cauza reliefului dificil, autospecialele de stingere s-au aflat în imposibilitatea de a înainta, chiar și cu autovehicule destinate deplasării în teren accidentat, intervenţia fiind una dificilă.
- 04 Septembrie 2024
- Citeste
Consiliul Județean Bihor - O nouă companie în Parcul Științific și Tehnologic
O nouă companie își va începe activitatea în Parcul Științific și Tehnologic din Oradea, după ce a câștigat licitația pentru închirierea birourilor din clădirea de pe strada Ceyrat.
- 04 Septembrie 2024
- Citeste
Autorităţile avertizează, după incendiul forestier din zona Stâna de Vale - Atenţie la incendii!
În contextul unei creșteri alarmante a numărului de incendii de fond forestier și vegetaţie uscată pe terenurile agricole de la nivelul județul Bihor, prefectul Marcel Daniel Dragoș face apel la conștientizare și responsabilitate, atrâgând atenția opiniei publice asupra importanței măsurilor de prevenție și a intervenției rapide pentru a proteja comunitățile și mediul înconjurător.
- 03 Septembrie 2024
- Citeste
Ziua Detașamentului 1 de Pompieri Oradea - De 88 de ani în slujba semenilor
Detașamentul 1 de Pompieri Oradea a sărbătorit duminică, 1 septembrie, 88 de ani de activitate în slujba semenilor. Doar de la începutul acestui an, pompierii de la Detaşamentul 1 au desfăşurat peste două mii de misiuni.
- 02 Septembrie 2024
- Citeste
Digitalizarea Bibliotecii Județene - A intrat în faza licitației
Modernizarea și digitalizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, devine realitate. Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru achiziționarea echipamentelor IT&C necesare. Achiziția mai include instalarea echipamentelor și punerea acestora în funcțiune.
- 02 Septembrie 2024
- Citeste
Descoperă ce înseamnă să fii parte din Oradea Toastmasters: Ziua Porților Deschise
Dacă ai simțit vreodată că ai vrea să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare și leadership, acum ai ocazia perfectă să faci primul pas! Oradea Toastmasters te invită miercuri, 11 septembrie 2024, la un eveniment special - Ziua Porților Deschise.
- 02 Septembrie 2024
- Citeste
Şcoala „Avram Iancu” Oradea - O serie nouă de elevi a depus jurământul
195 de elevi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, au depus vineri, 30 august, jurământul militar. A fost un eveniment special datorită faptului că 2024 este anul sărbătoririi bicentenarului nașterii marelui erou național Avram Iancu, al cărui nume îl poartă școala.
- 01 Septembrie 2024
- Citeste
În Parcul 1 Decembrie - Festivalul fructelor de mare și deliciilor turcești
Weekend de răsfăț culinar pentru iubitorii de fructe de mare și preparate orientale. Parcul 1 Decembrie a găzduit, timp de trei zile, „Festivalul fructelor de mare și deliciilor turcești”, un eveniment gustat de orădeni.
- 01 Septembrie 2024
- Citeste
Crişana Digitală


