Hipermarketul Auchan din Oradea, deschis în urmă cu trei ani, a sărbătorit, ieri, împlinirea a 10 ani de la deschiderea primului magazin din România. Cu această ocazie, clienţii şi angajaţii au primit câte o felie din tortul aniversar pregătit în magazinul din Oradea.

 

Auchan România, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piața locală, a împlinit 10 ani de la deschiderea primului hipermarket din România și a sărbătorit momentul alături de consumatori. Aceștia sunt invitați să aleagă, fiecare pentru orașul în care trăiește, unul dintre cele trei proiecte de dezvoltare a comunității (educație - crearea de spații educaționale alternative, ajutor umanitar  - pachete pentru copii și vârstnici din mediile defavorizate, respectiv mediu - activitate de ecologizare sau împădurire) pe care Auchan îl va susține financiar cu până la 10.000 de euro. Astfel, Campania „Mobilizatron” va mobiliza clienții Auchan din cele 18 orașe în care retailerul are deschise 33 de magazine, inclusiv Oradea, aceştia putând să voteze fie direct în magazine, unde sunt disponibile urne special amenajate, fie online, pe pagina dedicată (http://auchan.ro/mobilizatron/) în perioada 5-26 octombrie 2016. Suma totală pe care compania o va direcționa către dezvoltarea comunităților locale în urma proiectului Mobilizatron depășește 200.000 euro.