Consiliul Judeţean Bihor derulează, din această lună, procedura de predare a drumurilor judeţene din intravilan către primării, administraţiile locale urmând să se ocupe de curățarea șanțurilor și acostamentelor acestora.

Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook. „Curățenia județului Bihor este un obiectiv important anul acesta, iar curățarea șanțurilor și acostamentelor drumurilor este o componentă importantă a acestui proiect. De aceea, în luna decembrie am stabilit reguli și standarde pentru ca toate șanțurile să fie tunse si curățate. Un lucru important este ca nici o porțiune de drum să nu rămână neîngrijită”, a menţionat Bolojan. Potrivit regulamentului privind întreţinerea rigolelor şi şanţurilor de pe drumurile publice din judeţ în perioada primăvară-toamnă votat în luna decembrie 2020 de consilierii judeţeni, în afara localităților, de curățarea șanțurilor răspunde Consiliul Județean, iar în intravilanul localităților, primăria.

„De la începutul acestei luni, colegii noștri de la Directia tehnică din Consiliu au început delimitarea și predarea către fiecare primărie a porțiunii de drum pe care o va îngriji. Din cei peste 900 de km de drumuri județene din Bihor, de 560 km, cât reprezintă traseul din extravilanul localităților, se va îngriji Consiliul Județean Bihor. Cei peste 370 de km care traversează intravilanul localităților se predau primăriilor. 78 de UAT-uri sunt în această situație. 71 au semnat minuta de preluare și știu ce au de făcut. Cu cele 7 care nu au semnat încă, vom clarifica situația până luna viitoare”, a anunţat preşedintele CJ Bihor. Potrivit acestuia, 20 de comune nu sunt traversate de drumuri județene, iar trei au drumuri județene doar în extravilan. „Până acum, pentru 90% din lungimea drumurilor județene există un responsabil”, se mai menţionează în postarea lui Ilie Bolojan. Tot el a anunţat că, în urma discuţiei avute cu secţia bihoreană a Drumurilor Naţionale, din luna februarie CNAIR va începe să predea porțiunile de intravilan din cei peste 500 de km de drumuri naționale ce străbat județul Bihor. Această acţiune de delimitare ar urma să fie încheiată până la sfârşitul lunii februarie. „Mulțumesc tuturor celor implicați! Sunt convins că rezultatele vor începe să apară în primăvară”, a mai afirmat preşedintele CJ Bihor.