După un secol, o clădire în stil secesionist, adăpost pentru boschetari Patina nemiloasă a timpului şterge, cu scârţâituri dezacordate, ecourile timpurilor pline de fast de odinioară. Începutul secolului trecut, cu bogăţia şi luxul burghez au devenit doar amintiri, care se estompează încet, locul lor fiind luat de mizerie şi promiscuitate... Bătrânul burg de pe malurile Crişului Repede şi-a pierdut, deja, o parte din farmecul de odinioară, clădirile scorojite, aflate în administraţia municipalităţii, arătând ce puţin apreciem adevăratele valori, arta care, cândva, era, în Oradea, la ea acasă... Există, însă, destule persoane care cunosc valoarea imobilelor şi a obiectelor create în timpurile demult apuse... Mai mult, se pare că s-au constituit reţele de persoane ?specializate? în furtul unor obiecte de artă, ?comanda? venind, de multe ori, din exteriorul României, unde asemenea bunuri au o valoare apreciabilă... ?Mi-a fost rău şi m-am adăpostit? Un bărbat între două vârste şi un tânăr încearcă să fugă pe vechea scară din imobilul situat la numărul 11, pe strada Iosif Vulcan, în Oradea. În urma lor, poliţiştii ţin ?aproape? şi-i somează să se oprească. Picături de sânge se scurg pe podeaua de lemn, tulburând colbul adunat de ani. Cei doi sunt prinşi. ?Eu n-am făcut nimic. Nici nu-l cunosc pe Imi, l-am găsit aici, când am venit, să dorm. Aveam o întâlnire cu o prostituată, dar aceasta n-a venit. Aşa că m-am culcat pe covor. Nu ştiu ce e cu sticlele alea pe care mi le arătaţi. Poate că a vrut cineva să le fure?, a spus, atunci, Dănuţ B., un tânăr de 28 de ani, din Oradea, arătând cu mâna spre bucăţile viu colorate de vitralii care îmbodobeau, odată, vechea clădire. Era noaptea de 2/ 3 aprilie 2001, iar poliţiştii fuseseră chemaţi acolo de o locatară a imobilului. Celălalt bărbat, identificat ca fiind Lakatos Emerik, de 52 de ani, suferind de diabet şi cataractă, şi-a justificat prezenţa în imobil cu pricina prin faptul că i se făcuse rău, pe stradă, în timp ce se întorcea de la spital, unde ar fi vrut să se interneze, dar ar fi fost respins de portar... Despre furt sau Bota, n-avea habar... ?Eu m-am simţit rău şi m-am adăpostit aici. N-am vrut să fur vitralii. Nici nu ştiu cum de s-a gândit cineva că aş fi făcut eu aşa ceva. Cunoşteam locul ca fiind un imobil părăsit şi am mai dormit aici şi în alte nopţi. În plus, prostituatele veneau adesea aici, cu clienţii?, le-a spus el anchetatorilor. La faţa locului a fost găsită o daltă de tâmplărie şi o şurubelniţă, despre care s-a stabilit că au fost folosite la desprinderea vitraliilor. Lakatos a recunoscut şurubelniţa ca fiind a lui, dar a justificat prezenţa la locul faptei prin faptul că o avea tot timpul asupra sa şi nu ştie cum, dar a pierdut-o... Patrimoniu naţional sau nu? Ridicat în 1911-1912, după planurile arhitecţilor Vago Laszlo şi Istvan, imobilul, cunoscut în epocă drept ?Vila Darvas-La Roche?, servea, la începutul lui 2001, deopotrivă, ca locuinţe şi sediu pentru clubul FC Bihor. Vechiul edificiu, ridicat în stilul secesionist vienez, a fost înfrumuseţat, încă din construcţie, cu vitralii realizate la Atelierul de Sticlărie Neumann. Aceleaşi vitralii care, în noaptea de început de aprilie, au fost găsite de poliţişti demontate din vechile canate, alături de cei doi bărbaţi care spuneau că nu au nimic de-a face cu ele... Femeia care îi apelase era moştenitoarea fostului proprietar al imobilului şi, în această calitate, a revendicat, de la Primăria municipiului Oradea, întreg imobilul cu pricina, dar, la acea dată, când Legea 10/2001 de restituire a imobilelor naţionalizate de-abia intrase în vigoare, nu a primit vreun răspuns concret. Revenind la seara cu pricina, doi bărbaţi au fost găsiţi în incintă. Au încercat să scape de poliţişti, dar braţul lung al legii i-a oprit şi i-a trimis, după aproape doi ani, după gratii. Lakatos Emerik, bărbatul mai în vârstă, recidivist de profesie, s-a ales cu cinci ani, iar tânărul, cu trei ani de ?cazare? în penitenciar. Învinuirea care li s-a adus era aceea de comitere a infracţiunii de furt calificat, având ca obiect bunuri de valoare, aparţinând patrimoniului cultural naţional. Cel puţin aşa au decis specialiştii de la Muzeul Ţării Crişurilor, care au estimat cele şase vitralii, a căror sustragere s-a încercat, la 224 de milioane de lei. În timpul procesului, desfăşurat, anul trecut, la Judecătoria Oradea, Ministerul Culturii şi Cultelor a arătat că imobilul respectiv nu face parte din patrimoniul cultural naţional, iar dreptul de administrare asupra clădirii aparţine Administraţiei Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, care a şi decis restituirea lui foştilor proprietari... Reţea de trafic cu obiecte de artă? ?În seara cu pricina, concubinul meu a primit un telefon de la un anume Attila, din Ungaria, şi a plecat în grabă, fără să-mi spună unde se duce. Ştiu că a mai vorbit cu acesta şi pe la începutul anului şi că, în urmă cu trei săptămâni, a adus, la mine acasă, un tablou vechi. După câteva zile, a rămas doar rama. Pânza a dus-o, nu ştiu unde. Apoi, a mai adus la mine un ceas vechi, de metal masiv?, povestea, la data descoperirii faptei, prietena de atunci a lui Bota. Fata a mai povestit că acesta ar fi dus tabloul respectiv la vamă. Probele adunate indicau un furt la comandă, din Ungaria, dar acuzaţiile nu au putut fi susţinute pe deplin. Astfel că respectivii au fost condamnaţi la închisoare, fără a se mai stabili dacă au acţionat de capul lor sau la comandă. Referitor la afirmaţiile fostei concubine, Bota le-a pus pe seama geloziei feminine, arătând, în cererea de apel care se judecă chiar astăzi la Tribunalul Bihor, că se certase cu aceasta şi că ?a vrut să se răzbune?. E drept că şi fata şi-a retras, la scurt timp, acuzaţiile, pretextând că nici măcar nu semnase acea declaraţie, întrucât nu ştie să scrie. ?Afirmaţia ei nu este susţinută, întrucât a fost pusă să semneze în faţa noastră, iar iscălitura de pe declaraţia dată la Poliţie îi aparţine, cu certitudine?, se arată în hotărârea de condamnare a celor doi. Cum spuneam, astăzi este primul termen al apelului declarat în cauză de către Bota, care susţine, prin apărătorul ales, că nu au existat suficiente probe care să ateste implicarea lui într-un furt, simpla sa prezenţă la locul faptei neînsemnând că a furat ceva de acolo. ?Eu am intrat acolo pentru că ştiam că e o clădire părăsită şi urma să mă întâlnesc cu o prostituată, care nu a venit. De altfel, multe fete îşi duceau acolo clienţii, iar eu cunoşteam acest lucru. Am adormit şi m-am trezit arestat pentru furt.?, a arătat Bota în apelul declarat în cauză. Cert este faptul că vitraliile sustrase au fost redate moştenitorilor vechilor proprietari. În ceea ce ne priveşte, credem că ar trebui verificat, mai în amănunţime, dacă nu cumva a fost vorba despre un furt la comandă. Pentru că, dacă ar fi aşa - şi aici ne referim doar la acest caz izolat, deşi avem convingerea că nu este singurul -, s-ar putea ca încet-încet bunurile de valoare să ia drumul străinătăţii...