România va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă, la ora 4.00 dimineața, ceasurile se dau înapoi la ora 3.00, oferind o oră în plus de somn. Această măsură se aplică în toate statele Uniunii Europene, pentru a menține sincronizarea programelor de transport, comunicații și activități internaționale.

 

CFR Călători anunță că, începând de duminică 26 octombrie, transportul feroviar de pasageri va funcționa pe ora Europei Orientale (EET). Compania feroviară precizează că schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, iar călătorii nu trebuie să își ajusteze planurile de călătorie.

În noaptea de 25/26 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, CFR Călători va aplica următoarele reguli:

Trenurile care pleacă după ora 4.00 dimineața vor respecta orele din Mersul Trenurilor, conform noului orar de iarnă (EET).

Trenurile aflate deja în circulație după ora 04.00 (ora de vară) vor opri în stațiile din parcurs și vor staționa până la ora de plecare prevăzută în noul orar. Excepție fac trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinație - acestea își vor continua mersul normal.

Având în vedere că țările vecine trec la ora de iarnă în aceeași zi, 26 octombrie, trenurile internaționale vor circula conform orarului stabilit, fără modificări între stațiile de frontieră.

 

Conceptul de schimbare a orei

Ora de iarnă reprezintă revenirea la timpul standard, prin mutarea ceasurilor cu o oră înapoi. Este opusul orei de vară, când înaintează ceasurile pentru a profita de mai multă lumină naturală seara. Scopul principal al acestei ajustări este sincronizarea activităților zilnice cu lumina naturală, care scade odată cu apropierea iernii. Diminețile devin mai luminoase, iar serile se întunecă mai repede, influențând atât rutina zilnică, cât și starea de spirit.

Conceptul de schimbare a orei a fost introdus la începutul secolului al XX-lea, în timpul Primului Război Mondial, ca o măsură de economisire a combustibilului necesar (în special cărbunele consumat pentru iluminat) pentru menținerea luminii artificiale. Practica a fost adoptată rapid și în Marea Britanie și alte țări europene în timpul războiului.

România a instaurat acest sistem al schimbării orei în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunțat la folosirea orei de vară, dar a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939. Între 1 aprilie 1940 și 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Din 1979, s-a revenit la acest procedeu în țara noastră.