Echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au fost alertate joi, 19 august, în jurul orei 12.25, printr-un apel la 112, că un autoturism a luat foc în mers, în timp ce circula pe strada Făgărașului.

În momentul în care șoferul a sesizat producerea incendiului, a oprit mașina lângă o parcare și a încercat să acționeze asupra focarelor cu un stingător, însă arderea s-a dezvoltat rapid, astfel că, la sosirea gărzii de intervenţie, flăcările se manifestau violent la nivelul întregii mașini, existând un risc ridicat de propagare a acestora la cel puțin alte trei autoturisme.

Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea incendiului și protecția celorlalte autoturisme aflate la aproximativ 1,50 metri, reușind să salveze, astfel, autovehiculele din imediata proximitate.

În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect, autoturismul a ars în totalitate.