Poliția Locală și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2020 - Au crescut amenzile
Directorul executiv Cristian Beltechi a prezentat vineri, 12 ianuarie, raportul privind activitatea Poliţiei Locale Oradea pentru anul 2020. Având în vedere pandemia, din 22 martie 2020 Poliţia Locală a trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, poliţiştii locali fiind incluşi în patrulele mixte formate în perioada stărilor de alertă şi de urgenţă.
Aşa se face că valoarea amenzilor aplicate de Poliţia Locală Oradea a urcat de la 3,7 milioane lei în anul 2019 la aproape 4 milioane lei în 2020, pe fondul pandemiei de Covid-19, explicaţia fiind, conform directorului Poliţiei Locale, Cristian Beltechi, aceea că oamenii s-au obişnuit mai greu cu obligativitatea purtării măştii. Principalele activităţi în cadrul serviciului de ordine publică pentru anul 2020 au prevăzut următoarele domenii: menţinerea ordinii şi a liniştii publice în cele 8 sectoare, patrularea mixtă cu agenţi ai Poliţiei Municipiului Oradea în vederea menţinerii ordinii publice, a descurajării faptelor antisociale şi reducerii infracţionalităţii stradale, activități referitoare la verificarea modului de respectare de către persoanele fizice sau juridice a măsurilor stabilite prin actele normative specifice Stării de Urgență/Stării de Alertă, asigurarea măsurilor de ordine şi linişte publică pe străzile adiacente 12 ore pe zi, menţinerea ordinii publice în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice - şcoli între orele 7.00 - 8.00. De asemenea, Poliţia Locală a desfăşurat activităţi de ordine publică în Piaţa Obor şi în împrejurimi, acţiuni cu şi pentru asociaţiile de proprietari, persoane fizice şi juridice în vederea luării măsurilor de salubrizare a spaţiilor verzi, verificarea şi sancţionarea persoanelor care desfăşoară activităţi comerciale ilicite pe domeniul public, respectiv pe raza Municipiului Oradea, relaţionarea cu RER Ecologic Service în vederea ridicării la timp a gunoiului menajer etc.
Combaterea fenomenului de apelare la mila publică
Cristian Beltechi a menționat că în cursul anului 2020 Poliţia Locală Oradea a acţionat şi în vederea diminuării fenomenului de apelare la mila publică, acțiuni care au fost derulate parţial doar de agenții Poliției Locale sau în colaborare cu alte instituții, precum DASO sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.
Astfel, în cursul acestor acţiuni au desfiinţat 43 adăposturi improvizate. Concomitent, polițiștii locali cu atribuții pe linie de cerșetorie au desfășurat acțiuni prin care se avea în vedere depistarea persoanelor care necesită o atenție particulară (copiii aflați în risc de separare de părinții; copiii separați de părinți; copiii străzii; copiii abuzați; neglijați sau supuși neglijării; copiii aparținând minorităților etnice).
Pe parcursul anului 2020, polițiștii locali au identificat 545 de contravenții privind persoane care apelau în mod repetat la mila publică, față de 359 de contravenții în anul 2019, și 54 de persoane care nu dețin imobil de locuit și care fie au fost ridicate și transportate spre centrul comunitar Guttenberg, fie îndrumate spre localitățile de domiciliu. Valoarea totală a sancțiunilor pe acest segment este de 66.550 lei.
Activitatea pe segmentul rutier și trafic greu
În anul 2020, patrulele Compartimentului de Ordine Publică şi Rutieră s-au axat pe constatarea contravenţiilor, fiind de asemenea organizate acțiuni de tip razie privind normalizarea situației transportului public local.
„Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind semnificaţia indicatorelor rutiere (de oprire şi staţionare interzisă, accesul interzis) sau alte cazuri de opriri neregulamentare prevăzute în hotărârile de consiliu local. În anul 2020 au fost constatate un număr de 2.047 contravenţii pe H.G. nr. 1391/2006, din care 1427 avertismente şi 620 amenzi contravenţionale în sumă totală de 215.306 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, astfel înregistrându-se o scădere cu un procent de 28% pe constatări, iar pe valoarea amenzilor un procent de 40,4%”, a declarat Cristian Beltechi.
Activitatea de control comercial
În ceea ce privește activitatea de control comercial, unul din obiectivele de anul trecut a fost avertizarea şi sancţionarea unităţilor de alimentaţie publică pentru lipsa autorizaţiilor de desfăşurare a activităţii de alimentaţie publică, nerespectarea orarului de funcţionare (în special a teraselor unde se desfăşoară activitatea de alimentaţie publică), emiterea avizelor consultative pentru activităţile de alimentaţie publică şi acorduri de funcţionare, diminuarea comerţului stradal ilicit precum şi activitatea de înştiinţare în vederea soldării produselor de către agenţii economici. Agenţii Poliţiei Locale au aplicat 410 sancţiuni contravenţionale în valoare de 145.200 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019 înregistrându-se o creștere cu un procent de 12,3% pe constatări, iar pe valoarea amenzilor o creștere a procentului de 68,2%.
Activitatea pe problemele ridicate pe răspândirea SARS-CoV-2
Pe perioada stării de urgență polițiștii locali au aplicat 310 sancțiuni contravenționale în valoare de 278.000 lei, pentru nerespectarea ordonanțelor militare.
În data de 10 aprilie 2020, șeful Inspectoratului Județean de Poliție a emis o dispoziție prin care este prevăzut faptul că polițiile locale constituite la nivelul municipiilor/ orașelor vor acționa pe raza de competență a acestora, cu excepția Poliției Locale Oradea, care va asigura transportul autoizolaților care încalcă dispozițiile legale de autoizolare, iar la nevoie pot efectua misiuni de transport persoane carantinate sau izolate pe tot teritoriul României. În urma acestei dispoziții, polițiștii locali au transportat cu două autospeciale 1.887 persoane reîntoarse în țară, pe raza județului Bihor sau în județele vecine.
De asemenea, pe perioada stării de alertă, s-au aplicat 1.446 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Valoarea totală a sancțiunilor este de 296.000 lei. De asemenea, până la sfârșitul anului, polițiștii locali au verificat la domiciliu sau reședință 1.352 persoane izolate/ carantinate.
Tot pe parcursul anului trecut, Poliţia Locală a întreprins acţiuni specifice protecţiei mediului, disciplinei în construcţii şi afişaj stradal sau relaţii cu publicul şi dispecerat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.