În atenția

Domnului Președinte al României Nicușor Dan

Domnului Prim-ministru al României Ilie Bolojan

Domnului Ministru al Finanțelor Alexandru Nazare

Doamnei Ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu

Domnului Ministru al Justiției Radu Marinescu

Domnului Președinte al Partidului Social-Democrat Sorin Grindeanu

Domnului Secretar General al Partidului Național Liberal Dan Ștefan Motreanu

Domnului Președinte al Uniunii Salvați România Dominic Fritz

Domnului Președinte al Uniunii Democrate Maghiare din România Kelemen Hunor

Doamnei Președinte a Curții de Conturi Mirela Călugăreanu

În calitate de investitori străini în România în industria alimentară, cu o experiență de peste 30 ani, am avut parte de foarte multe provocări ce au putut fi gestionate cu sprijinul celor peste 10.000 de angajați care au activat în cadrul companiilor noastre.

În ultimii 20 de ani, societățile noastre au fost nevoite să se adapteze continuu nu doar schimbărilor economice, politice și tehnologice, ci și să își apere în justiție drepturile garantate prin tratate internaționale într-o dispută cauzată de anumite decizii politice incompetente, menite să prejudicieze nu doar investitorii, ci și economia națională și locală.

Investițiile noastre au contribuit masiv la revitalizarea economică a unei foste zone miniere defavorizate, afectate serios de un nivel extrem de ridicat de șomaj, sărăcie și de lipsa oricărei infrastructuri pentru dezvoltarea platformelor industriale moderne. Fabricile noastre au fost dezvoltate de la zero, fără nicio susținere cu capital direct de la stat, cum se acordă în prezent unor investiții de asemenea anvergură. Valoarea totală a investițiilor dezvoltate până în anul 2005 se ridică la aproape 500 milioane de Euro, ceea ce a creat peste 10.000 de locuri de muncă și a generat până în prezent venituri la bugetul de stat și local de miliarde de Euro.

Încercările unor voci și publicații de a politiza consecințele și modul de gestionare a litigiului cu reverberații la nivel internațional reprezintă doar un mod abject și amatorist de a acoperi incompetența și reaua credință a reprezentanților statului desemnați să gestioneze situația pe parcursul celor 20 de ani.

Disputa a început în anul 2005 când factorii decidenți din guvernul României de la acel moment au luat hotărârea intempestivă și netransparentă de a înlătura toate facilitățile fiscale acordate pentru 10 ani tuturor investitorilor din zonele defavorizate, fără a lua în considerare consecințele economice asupra companiilor vizate și fără a compensa în vreun fel prejudiciile cauzate pentru investițiile deja demarate, cum s-a procedat în alte state ce urmau să devină membre ale UE ( de exemplu Polonia), menținându-le obligațiile de a le păstra timp de 20 de ani (până în anul 2019).

Soluționarea disputelor dintre investitorii străini și un stat privind investițiile se realizează de către Centrul pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile (ICSID) aflat sub egida Băncii Mondiale, cu sediul în Washington, iar hotărârile pronunțate de acest tribunal sunt recunoscute automat de toate cele peste 150 de țări care au semnat Convenția ICSID. România a semnat și se obligă să respecte acest tratat internațional din anul 1975.

Pe scurt, după 8 ani de proces, disputa s-a finalizat prin pronunțarea unei hotărâri arbitrale în data de 11 decembrie 2013, prin care s-a stabilit că România a încălcat drepturile investitorilor, cauzându-le prejudicii semnificative, și a fost obligată la plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ 75 milioane EUR plus dobânzi. România și-a exercitat și epuizat toate căile legale pentru a anula și reinterpreta această hotărâre, care a dobândit astfel autoritate de lucru judecat, având caracter definitiv și executoriu în toate cele peste 150 de state semnatare ale Convenției ICSID.

Pentru claritate, precizăm că prin Convenția ICSID se impune prin Articolul 53 că „(1) Sentinta este obligatorie faţă de părţi şi nu poate fi obiectul vreunui apel sau altui recurs, în afară celor prevăzute de prezenta convenţie”, iar prin Articolul 54 că „(1) Fiecare stat contractant recunoaşte orice sentinta data în cadrul prezentei convenţii ca fiind obligatorie şi asigura executarea pe teritoriul său a obligaţiilor pecuniare pe care sentinta le impune, ca şi cînd ar fi vorba de o judecata definitivă a unui tribunal functionînd pe teritoriul zisului stat”.

În ciuda obligațiilor clare de a-și îndeplini cu bună credință obligațiile internaționale impuse, în anul 2014, România a solicitat în mod expres Comisiei Europene să demareze cât mai repede o investigație menită să stabilească faptul că România încalcă legislația UE privind ajutoarele de stat dacă plătește despăgubirile și să o ”condamne” la ”remedierea” situației.

Mai mult, statul român a solicitat ca toate societățile pe care le deținem în România să poată fi trase la răspundere simultan, deși doar trei dintre acestea au primit despăgubiri în arbitrajul ICSID. În martie 2015, Comisia Europeană a emis o Decizie prin care a dat curs solicitărilor României și a stabilit că executarea hotărârii definitive este un ajutor de stat ilegal ce poate fi recuperat de la oricare din investitori persoane fizice și alte 8 societăți.

Cazul nostru reprezintă o premieră în care un stat membru cere condamnarea sa de către Comisia Europeană, cu riscul de a suporta și alte consecințe economice negative. Implicarea activă a statului român în emiterea acestei Decizii de ajutor de stat a făcut ca acesta să nu o conteste, deși orice stat vizat de o astfel de decizie negativă încearcă prin toate mijloacele să o înlăture.

Refuzul României de a-și respecta de bună voie obligațiile impuse prin Convenția ICSID ne-a pus în situația de a iniția proceduri de executare silită în mai multe jurisdicții. Astfel, în data de 19 septembrie 2019, Curtea Districtuală din Districtul Columbia (United State District Court of the Columbia District) a dispus recunoașterea și executarea imediată a hotărârii arbitrale stabilind totodată că România datorează debitul de 356.439.729 USD plus dobânzi.

Important de reținut este că nici până în prezent România nu s-a conformat hotărârii Curții Districtuale, iar această sumă se capitalizează în continuare și va fi automat majorată cu orice sumă pe care statul român o va confisca de la investitori în România, indiferent de metoda utilizată.

Mai grav, nesocotirea hotărârii Curții Districtuale din SUA a făcut ca în data de 20 noiembrie 2020, Curtea Districtuală din SUA să aplice sancțiuni semnificative României și anume, o sancțiune de USD25,000/săptămână pentru prima lună, urmând a se dubla la fiecare 4 săptămâni, fără a depăși USD 100,000 /săptămână, până când România își îndeplinește obligațiile. În baza acestei hotărâri de sancționare, Curtea Districtuală din SUA a stabilit deja aplicarea de sancțiuni pentru suma totală de USD15,2 mil.

Cu toate acestea, comportamentul iresponsabil și abuziv al celor mandatați să reprezinte interesele României în acest caz a continuat prin propagarea de informații false și adoptarea de măsuri opresive împotriva investitorilor și societăților implicate.

Începând din anul 2015, atât noi ca investitori, cât și cele 8 societăți, considerate răspunzătoare pentru restituirea despăgubirilor, au fost asaltate cu o serie de măsuri abuzive adoptate de autoritățile fiscale menite să le îngrădească drepturile și activitatea economică (compensări ilegale, revocarea autorizațiilor de producție, revocarea avizelor comerciale, revocarea eșalonărilor, sechestrarea tuturor bunurilor deținute, poprirea conturilor și veniturilor, executarea garanțiilor de antrepozit fiscale, impunerea unor garanții fiscale peste limita legală etc). Toate aceste măsuri au generat sute de dosare pe rolul instanțelor din România și au afectat reputația comercială și bancară a societăților, periclitând stabilitatea parteneriatelor construite de-a lungul timpului.

Pe parcursul câtorva ani am ajuns de la un business de succes, apreciat chiar și de Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție, să fim denigrați sistematic și suspuși la practici abuzive repetate de către autoritățile statului. Cu toate acestea, am apreciat că orice problemă trebuie gestionată conform legii, iar actul de justiție trebuie lăsat să își urmeze parcursul său procedural, sperând mereu că reprezentanții statului român vor înțelege că România nu poate să continue să își ignore cu atâta nesăbuința obligațiile asumate prin tratate internaționale, impuse de Curțile SUA, încălcând statul de drept, și să își pună în pericol credibilitatea ca stat democratic și partener de încredere.

Până la acest moment, parcursul legal în toate jurisdicțiile ne-a fost unul favorabil. La acest moment chiar și Decizia Comisiei Europene face în continuare obiectul verificării legalității sale de către Curtea de Justiție a UE.

Ca o precizare importantă, Decizia CE nu are niciun efect juridic în sensul anulării sau modificării Hotărârii ICSID, care va rămâne intactă și executorie, indiferent de rezultatul demersului juridic aflat pe rolul CJUE. Singurul rezultat nefavorabil al procedurii judiciare de la CJUE ce poate fi obținut este ca România să rămână condamnată pentru încălcarea legislației pentru ajutorul de stat. Comisia Europeană nu deține nicio autoritate care să îi permită ca, prin emiterea unor acte administrative, să modifice în mod discreționar hotărâri arbitrale internaționale definitive și, cu atât mai puțin, pe cele pronunțate de curțile naționale ale SUA.

Statele membre ale UE care înțeleg necesitatea respectării obligațiilor ce decurg din Convenția ICSID și-au achitat obligațiile impuse prin hotărârile arbitrale. În egală măsură, dreptul la despăgubire recunoscut prin Hotărârea ICSID este un bun ce intră sub protecția art.17 din Carta Europeană pentru Drepturile Omului, precum și al Articolului 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

În data de 3 decembrie 2024, Secretariatul ICSID a solicitat statului român prin Ministerul Finanțelor astfel: „În conformitate cu articolul 53 din Convenția ICSID, hotărârile sunt definitive și obligatorii pentru părți, care trebuie să respecte și să respecte termenii hotărârii, cu excepția cazului în care executarea a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile relevante ale Convenției. În consecință, am fi recunoscători dacă Ministerul dumneavoastră s-ar putea asigura ca această problemă în derulare este rezolvată.”

Răspunsul statului român la această solicitare nu a fost comunicat nici la acest moment.

În acest context, zilele trecute am revenit în centrul atenției unor articole de presă, atent coordonate și informate de niște „surse apropiate anchetei” și, chiar anterior desfășurării acțiunilor de verificare, prin care eram considerați actorii principali ai unei operațiuni de amploare denumită „Jupiter 4”, operațiune în cadrul căreia se pretinde efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „delapidare cu consecinţe deosebit de grave” și „evaziune fiscală”.

Conform știrilor inspirate de „surse apropiate” anchetei, am fi responsabili pentru crearea unui întreg mecanism fraudulos conceput şi implementat în contextul unor decizii pronunţate de Comisia Europeană/Tribunalul Uniunii Europene/Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a stabilit că statul român trebuie să recupereze de la 5 persoane juridice sumele de bani achitate către acestea în perioada 2014 – 2015 (aproximativ 792 milioane RON), plata acestor sume fiind calificată de instanțele europene drept ajutor de stat acordat ilegal.

Lăsând la o parte faptul că toate aceste informații sunt eronate, este impresionant cum o simplă activitate de cercetare devine o știre senzațională pentru o operațiune ce se vrea de amploare privind combaterea evaziunii fiscale. Este de-a dreptul neverosimil cum, din persoane care ne-am exercitat dreptul fundamental de a ne apăra în justiție, unde ni s-a acordat dreptul de a fi despăgubiți, ulterior, să fim calificați drept beneficiari a unui ajutor de stat ilegal și, prin urmare, responsabili de crearea unui sistem fraudulos cu scop de delapidare și evaziune fiscală.

Un asemenea scenariu pare desprins dintr-o lume distopică, însă, din păcate, este realitatea cu care ne confruntăm de peste 10 ani. În toate jurisdicțiile statelor democratice, drepturile noastre dobândite prin hotărârea arbitrală ICSID au fost recunoscute, permițând executarea silită, numai că, în România, „inventivitatea” autorităților statului alterează și afectează grav realitatea juridică.

La nivelul cel mai înalt al autorităților statului este bine-cunoscut faptul că tocmai societățile noastre au făcute sesizări în repetate rânduri privind concurența neloială realizată de piața neagră în domeniul băuturilor alcoolice. În anul 2014, am inițiat un al doilea proces ICSID împotriva statului român pentru proliferarea pieței negre, prejudiciind astfel activitatea noastră de producție și comercializare a băuturilor alcoolice.

Deși procesul s-a încheiat în favoarea României, tribunalul arbitral a admis că piața nefiscalizată la alcool conform experților este de peste 80%, problemă care rămâne în continuare în afara oricărei preocupări serioase a autorităților statului. Atâta timp cât măsurile adoptate au în vedere doar agenții economici înregistrați, creșterea nivelului de colectare a veniturilor la bugetul de stat va rămâne un ideal.

În contextul politic, strategic și economic actual, este greu de înțeles modul în care statul român va putea reconcilia decizia de a nu respecta hotărâri definitive pronunțate de Curțile din SUA, facilitând creșterea datoriilor statului, cu intenția de a-și atrage SUA ca partener strategic.

Pe această cale, solicităm tuturor factorilor decizionali ai statului român să depună în cel mai scurt timp posibil toate eforturile și să efectueze toate demersurile ce se impun pentru ca România să își îndeplinească obligațiile impuse prin Convenția ICSID cu bună credință și să execute hotărârile Curților Districtuale ale SUA pentru a evita creșterea sumelor datorate, aplicarea de sancțiuni și atragerea altor consecințe negative.