Dezastrul privind scăderile salariale din sistemele naționale continuă. După polițiști, și profesorii au de gând să iasă în stradă pentru că există inechități majore în sistem. Sunt profesori cu decenii vechime care iau salarii mai mici decât cei nou angajați și personal nedidactic care fie va presta muncă gratuită, fie va aduce bani de acasă în loc să ia salariu.

 

Profesori cu normă de 5 ore care, de la 520 de lei pe lună în decembrie 2017, primesc un salariu de 288 de lei, persoane cu handicap, angajate cu jumătate de normă pe posturi nedidactice în școli, care în decembrie au luat un salariu de 383 de lei, iar luna trecută au primit 55 de lei, acestea sunt doar două din situațiile strigătoare la cer cu care se confruntă personalul didctic și nedidactic din Bihor.

„Suntem în procesul de adunare a datelor din toate unitățile școlare cu privire la efectele acestor legi date de Guvern, în principal Legea 153/2017 care se referă la salarizarea oamenilor din învățământ. Când a intrat în vigoare legea, trebuia să se facă o reîncadrare. Nu s-a făcut în mod concret și unitar la nivel național. Unii au fost încadrați după Legea 250, alții după 153 și astfel au apărut disfuncționalități. S-a ajuns astfel ca, în cazul a doi oameni cu aceleași studii, cel cu vechime mai mare să aibă salariu mai mic. La personalul nedidactic lucrurile stau mult mai rău. În sistem sunt școli mai micuțe. Nu poți să angajezi un om de serviciu cu normă întreagă pentru o școală cu o clasă simultană care are 20-30 de copii. Au fost angajate persoane cu o pătrime, cu o jumătate de normă etc. Impozitarea acestor oameni s-a făcut la nivelul salariului minim brut pe economie, de 1.900 de lei, ajungându-se ca cel care are un sfert de normă să aducă bani de acasă, iar cel care muncește cu jumătate de normă să ia câțiva lei sau să muncească gratis. Am sesizat aceste lucruri Guvernului încă din toamnă, dar am fost ignorați. Am analizat situația într-un consiliu național la nivelul întregii țări și am ajuns la concluzia că nu se mai poate. Din 14, 15 februarie, când se vor da salariile, vom avea imaginea clară a situației. Oamenii ne vor trimite datele la sindicat, le vom centraliza și vom vedea exact cum stăm. Guvernul pare că are un singur scop: să taie cât mai mult de la oameni. Cu orice prilej, cu orice chichiță”, a spus liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) Bihor, Ioan Țenț, într-o conferință de presă desfășurată ieri la Sediul IȘJ Bihor, conferință la care au mai participat vicepreședinții Gheorghe Blaj și Radu Hora și secretarul gneral Flaviu Zancu.  

Dincolo de „abrambureala” produsă în sistem, sindicaliștii sunt nemulțumiți și de modul în care, din postura de reprezentanți ai cadrelor didactice, au fost tratați.

„Când am negociat ni s-a promis o majorare inițială. Promisiunea a fost făcută șmecherește, când nu se știa despre intenția Guvernului de a trece plata dărilor către stat în contul angajatului. Atunci se promitea o majorare de 25% de la 1 ianuarie 2018”, a spus Ioan Țenț, care a continuat: „În ceea ce privește sporurile, am avut negocieri cu Ministerul în toamnă și ajunsesem la o variantă finală mulțumitoare. În ultima ședință de guvern a fost aprobat un regulament al sporurilor total diferit de ce negociasem noi. Nu se poate așa ceva?! Nu ne batem joc! Ce semnal îmi transmiți tu mie ca angajator? Ești un neserios. Noi negociem, batem palma și vorbim una și voi băgați în ședința de guvern un text care nici nu seamănă cu ce am convenit. În acest regulament nou sunt stabilite o grămadă de criterii departe de normalitate”.

Reprezentanții FSLI Bihor au mai spus că solicită ca în două săptămâni să poarte discuții cu Ministerul Muncii pentru a soluționa problemele și că începând cu ultima decadă a lunii februarie vor declanșa acțiuni de protest ce pot culmina cu declanșarea unei greve generale.

FSLI Bihor are, în acest moment, aproape 8.000 de membri.